4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFUMATUL în spații publice ar putea fi INTERZIS de săptămâna viitoare

FUMATUL în spații publice ar putea fi INTERZIS de săptămâna viitoare

Proiectul de lege care interzice fumatul în toate spaţiile publice ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor şi trimis la promulgare, informează Mediafax.

Singura condiție pentru adoptarea legii ar fi ca amendamentul privind amplasarea produselor din tutun să fie eliminat, au declarat surse politice.

Potrivit surselor citate, parlamentarii s-au opus unui amendament potrivit căruia “în unităţile în care se comercializează produse din tutun, este interzisă afişarea acestora în locurile obligatorii de trecere”. De altfel, acest amendament a fost criticat şi de Consiliul Concurenţei şi a fost motivul pentru care proiectul nu a mai fost discutat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor.

În Parlament s-a ajuns la un acord ca acest amendament să fie eliminat, astfel încât legea să poată fi supusă la vot şi aprobată. Potrivit surselor citate, există două modalităţi în care amendamentul poate fi respins: fie la votul din plen, când va fi discutată legea în ansamblu, fie prin retrimiterea întregului proiect la comisiile de specialitate, pentru a fi modificat. Astfel, proiectul ar putea ajunge săptămâna viitoare la votul final al deputaţilor sau, în cel mai rău caz, peste două săptămâni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă