14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGelozia poate crește riscul de Alzheimer la femei

Gelozia poate crește riscul de Alzheimer la femei

Femeile de vârstă medie neliniștite, geloase și cu o stare de spirit instabilă au un risc crescut de a suferi peste ani de Alzheimer, potrivit unui studiu apărut miercuri în revista online "Neurology", informează Agerpres.

Studiul a urmărit evoluția a 800 de femei cu vârste cuprinse între 38 și 46 de ani, dintre care 19 % au fost afectate mai târziu de demență. Toate persoanele analizate au fost supuse unor teste de memorie și de personalitate, care să indice dacă sunt extrovertite sau introvertite. Totodată, s-a urmărit nivelul lor de nervozitate al femeilor respective.

Acestea au fost întrebate dacă au trecut printr-o perioadă de stres în viața lor, marcată de stări de iritabilitate, tensiune, nervozitate, frică, anxietate sau tulburări de somn, care să fi durat cel puțin o lună de zile, în legătură cu activitatea lor profesională, probleme de sănătate sau situația familială.

Răspunsurile au fost clasificate de la zero la cinci, cele cu "0" însemnând că subiectul nu a avut nicio perioadă de stres, iar cele cu "5" indicând că acesta se confruntase cu un stres constant în ultimii cinci ani. Femeile care au dat răspunsuri cotate de la "3" la "5" sunt considerate a fi în primejdie, notează Xinhua.

Studiul indică faptul că femeile cu cele mai mari punctaje la testele de nevroză au avut un risc dublu de a dezvolta demență, comparativ cu cele care au avut scoruri mici la aceste teste, însă această legătură depindea de starea de stres acumulată pe termen lung.

Faptul că o femeie este retrasă sau sociabilă nu pare să influențeze, în sine, riscul de a dezvolta demență, ci doar asociat cu alte circumstanțe. Astfel, s-a observat că femeile retrase care au trecut și prin unele dificultăți ușoare au avut un risc mai mare de a suferi mai târziu de Alzheimer. Un total de 16 dintre cele 63 de femei care s-au confruntat cu ușoare dificultăți și erau retrase au dezvoltat mai târziu boala Alzheimer, adică 25 %. Prin comparație, doar opt din cele 64 care au trecut prin dificultăți ușoare, dar erau extrovertite au avut aceași suferință peste ani, adică doar 13 %.

"Cele mai multe cercetări în legătură cu boala Alzheimer au fost consacrate unor factori cum sunt educația, inima și factorii de risc din sânge, traumatismele craniene, istoria familiei și genetica", a spus autorul studiului, Lena Johannsson de la Universitatea din Gothenburg (Suedia).Noul studiu a confirmat că "personalitatea poate influența riscul individual de a dezvolta demență, prin efectul său asupra comportamentului, stilului de viață sau a reacțiilor la stres", a spus Johannsson.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă