14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialConfuzie. Guvernul promite salarii de 3.000 de euro pentru medici, doctorii sunt...

Confuzie. Guvernul promite salarii de 3.000 de euro pentru medici, doctorii sunt contrariați de veștile anunțate de Lia Olguța Vasilescu

Medicii sunt contrariaţi de „veştile bune“ anunţate de ministrul Muncii și Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, care a prezentat principalele prevederi pe care le cuprinde proiectul noii legi a salarizării.

Salariile medicilor vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă, a anunţat ministrul Muncii. Această majorare ar urma să se facă progresiv începând din această vară, până la sfârşitul anului 2020. Olguţa Vasilescu susţine că va stopa, astfel, plecarea medicilor din România. 

„Am încercat să asigurăm o salarizare foarte aproape de Uniunea Europeană, aproximativ la 70% din ce se câştigă în UE pentru medici, astfel încât să evităm situaţia în care toţi medicii să plece peste graniţă după ce sunt formaţi de către statul român, în instituţiile de învăţământ şi aici rămâne cu situaţii din ce am prezentat în care nu mai avem pe cine să angajăm“, a declarat într-un interviu ministra.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică o hotărâre de Guvern prin care se vor recalcula salariile din sistem, fiind estimată reducerea acestora cu procente ce variază între 7,5% şi 22,5%, de la 1 martie, când vor intra în vigoare alte grile de salarizare.

Divizarea după bani

Deocamdată, salariile şi sporurile cadrelor sanitare aplicate diferenţiat divi-zează breasla medicală, pentru că anumite specialităţi medicale sunt considerate „favorizate“. De pildă, medicii anestezişti, anatomo-patologii şi psihiatrii au cele mai mari lefuri din sistem, cuantumul sporurilor fiind cu mult peste cele acordate altor specialităţi. Sporurile majorate anul trecut pentru personalul medical sunt suportate din bugetele spitalelor.

Guvernul a emis OUG 9/2017 care prevede îngheţarea salariilor personalului sanitar pentru anul 2017 la nivelul veniturilor înregistrate în luna februarie, când a avut loc o majorare în medie, cu 15%, a veniturilor cadrelor medicale. Ulterior, a iniţiat un proiect de HG, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii, prin care sunt scăzute sporurile salariale, ce vor fi acordate arbitrar de către angajator.

De exemplu, un medic care are un spor de 100%, calculat la salariul de bază, de la 1 martie 2017 va avea un spor cuprins între 45% şi 85%. Între timp, proiectul nou al Regulamentului de sporuri a fost discutat de reprezentaţii Federaţiei Sanitas cu oficialii guvernamentali, obţinându-se promisiunea că salariile personalului medical din spitale nu vor fi afectate de aceste modificări.

„Suntem încrezători că anul 2017 va aduce nu doar păstrarea sporurilor câştigate, ci şi reaşezarea veniturilor pentru toate categoriile de angajaţi din sistem, inclusiv cele care nu au fost cuprinse în ultimele reglementări legislative în vigoare, precum Legea 250/2016. În acest sens, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, ne-a asigurat că instituţia pe care o conduce are toată deschiderea necesară pentru a găsi cele mai bune modalităţi legale de a corecta discrepanţele şi neregulile din Sănătate“, a declarat Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas.

Medicii tineri închid uşa României

În condiţiile în care România alocă cel mai mic procent din PIB pentru sănătate dintre toate ţările Uniunii Europene, respectiv doar 388 de euro pe cap de locuitor, medicii sunt tot mai nemulţumiţi de condiţiile de lucru într-un sistem sărăcit de corupţie şi lipsa investiţiilor în dotare cu aparatura necesară pentru investigaţii şi intervenţii medicale. 

Astfel, numărul absolvenţilor facultăţilor de medicină care vor să profeseze în străinătate a crescut de la an la an. 82,3% din tinerii medici din România consideră că este posibil să plece din ţară, fiind nemulţumiţi de nivelul de salarizare, condiţiile din unităţile medicale şi orele suplimentare de muncă, relevă un sondaj al Fundaţiei Colegiului Medicilor din Bucureşti. Mai exact, datele sondajului online arată că 29,5% din tinerii medici doresc să lucreze în afara ţării, în timp ce 52,8% au declarat că este posibil să plece, în condiţiile în care în România intră anual în sistem 3.000 de medici şi îl părăsesc aproximativ 3.500 prin migraţie sau pensionare.

Statisticile arată că, între anii 2007 şi 2015, peste 36.000 de absolventi de medicină, stomatologie şi farmacişti au părăsit România pentru a lucra peste hotare. În contextul amplificării fenomenului exodului medicilor rezidenţi, Academia Română a propus, în „Strategia de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani“, ca absolvenţii să fie obligaţi să lucreze în ţară după terminarea studiilor, pe o durată cel puţin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, pentru restituirea banilor cheltuiţi de stat pe anii de facultate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă