19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialIGSU se pregăteşte pentru dezastre de proporţii în România. 1,5 milioane de...

IGSU se pregăteşte pentru dezastre de proporţii în România. 1,5 milioane de euro pentru echipamente speciale: o morgă mobilă, tabere pentru sinistraţi, containere cu dotări complexe

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va achiziţiona mai multe echipamente speciale în cadrul programului "Multirisc", finanţat din fonduri europene, printre care se numără generatoare electrice de mare capacitate, tabere pentru sinistraţi, containere cu dotări complexe şi o autospecială frigorifică ce va fi folosită pe post de morgă mobilă în cazul unor dezastre de mari proporţii.

"Proiectul «Multirisc» include mai multe chestiuni atipice. Include generatoare electrice. Deja prima tabără pe care o luăm pentru 280 de persoane, complet, cu toată echiparea ei pentru sinistraţi. Fiecare judeţ va primi un container complet pentru echipamente, inclusiv senzorii de viaţă şi camerele şi tot ce trebuie pentru căutare-salvare urbană”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, la evenimentul de deschidere a proiectului "Răspunsul eficient salvează vieţi II”, finanţat din fonduri europene.

În cazul unui dezastru major, capacitatea de preluare a decedaţilor în morga Institutului Naţional de Medicină Legală şi la spitalele din Capitală ar putea fi depăşită, a mai spus şeful DSU, citat de News.ro.

"Este prevăzută o autospecială frigorifică pe «Multirisc», dacă ai foarte mulţi decedaţi, pentru păstrarea decedaţilor până la identificare şi până la rezolvarea problemei. Pentru că dacă ai un cutremur, de exemplu, cu 1.000 – 2.000 de decedaţi şi n-ai capacitate unde să-i pui şi eşti în mijlocul verii trebuie să ai posibilitate de refrigerare până când medicii legişti îi identifică şi este o parte macabră şi neplăcută, dar este necesară”, a precizat Arafat. Valoarea maximă estimată a contractului, fără TVA, este de 1,5 milioane de euro.

La sfârșitul anului trecut, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), gradul de înzestrare în ceea ce privește tehnica specifică de intervenție cu autospeciale pentru asistență medicală era de 56,2%. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă