10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialÎn ce paliere ale medicinei se fac investiții

În ce paliere ale medicinei se fac investiții

Ministerul Sănătății a alocat 244 de milioane de lei pentru mai multe programe de acțiuni prioritare, cum sunt chirurgia endovasculară și intervențiile endoscopice digestive, informează Mediafax.

Astfel, instituția a alocat banii pentru continuarea celor cinci programe speciale (acțiuni prioritare) demarate în 2014 destinate îngrijirii celor mai grave cazuri internate în spitale și pentru implementarea a două noi programe anul acesta, potrivit unui comunicat al instituției.

“După ce anul trecut am alocat 200 milioane de lei pentru implementarea cu succes a cinci programe care asigură achiziția de medicamente, materiale sanitare si reactivi necesare îngrijirii celor mai grave cazuri internate în secțiile de anestezie-terapie intensivă (ATI), finanțarea stenturilor pentru pacienții cu infarct miocardic acut (IMA) tratați în urgență, asigurarea defibrilatoarelor implantabile intracardiace pentru salvarea pacienţilor cu tulburări cardiace de ritm a căror viaţă se află în pericol iminent (profilaxia morții subite), a medicamentelor trambolitice necesare bolnavilor cu accident vascular cerebral acut (AVC), finanțarea dispozitivelor medicale speciale de osteosinteză pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute, în 2015 dezvoltăm programe de chirurgie endovasculară și intervenții endoscopice digestive”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.

Astfel, în cadrul programului de Chirurgie endovasculară periferică, Ministerul Sănătății asigură materiale consumabile necesare tehnicilor moderne de interventii endovasculare care asigura rezolvarea unor cazuri severe fără intervenție chirurgicală deschisă, cu rezultate superioare.

În acest program au fost incluse opt spitale, în care există dotările și experiența profesională necesare (Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare “Vasile Cândea”, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu”, Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Institutul de Boli Cardiovasculare “George I.M. Georgescu” Iași, Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Spitalul Județean Timișoara).

Alte 18 spitale vor fi finanțate în cadrul programului de Intervenție endoscopică digestivă, pentru achiziția de materiale consumabile specifice intervențiilor endoscopice digestive necesare pacienților cu hemoragii digestive superioare, ictere mecanice obstuctive, neoplasmele esofagiene sau alte tipuri de neoplasme ale tubului digestiv (Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina Bucureşti, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă “Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie “Octavian Fodor” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf.Spiridon” Iași, Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara).

Cele două programe au un buget total de aproximativ două milioane de lei.

Ministrul Bănicioiu a mai declarat că, începând din acest an, în aceste programe speciale numite acțiuni prioritare au fost incluse și 23 secții de neonatologie și de terapie intensivă nou-născuți din maternitățile de grad III.

“Este de remarcat că bugetul secțiilor de terapie intensivă nou-născuți va fi suplimentat cu suma de 4,2 milioane lei, după rectificarea bugetară. De altfel, datorită rectificării bugetare pozitive aprobate recent, acțiunile prioritare au beneficiat de o suplimentare de buget în valoare de peste opt milioane de lei”, a mai spus Bănicioiu.

Ministerul Sănătății considără că, prin acest pachet de acțiuni prioritare, se asigură o creștere semnificativă a calității îngrijirii pacientilor gravi internați în spitalele de urgență, precum și realizarea unui obiectiv strategic pentru orice sistem sanitar: un Sistem National Integrat, modern, pre si intraspitalicesc, de managemt al marilor urgente medico-chirurgicale.

Cele cinci programe implementate anul trecut de Ministerul Sănătății au dus la asigurarea asistenței medicale de urgență pentru peste 100.000 de pacienți critici și scăderea de la 13 la sută la numai 5 la sută a mortalității prin infarct miocardic acut.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă