13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialÎncep protestele în Sănătate. Grevă generală, peste 3 săptămâni

Încep protestele în Sănătate. Grevă generală, peste 3 săptămâni

Federația Sindicală Hipocrat din România declanşează seria de proteste şi, de luni, 10 octombrie, până pe 14 octombrie, cadrele medicale vor purta o banderolă albastră. Apoi, între 17 şi 21 octombrie, vor avea loc acţiuni de pichetare şi întrerupere temporară a activității, iar pe 31 octombrie se va declanșa greva generală.

"Iniţiem un demers care ar trebui să continue cu întrevederi la care să se discute aplicat, pentru prezentarea revendicărilor şi soluţionarea lor. Am persevarat în acţiunile noastre şi considerăm că trebuie să găsim soluţiile potrivite pentru o situaţie care a generat o stare de confuzie şi revoltă. În caz contrar, aşa cum am anunţat deja la mijlocul acestei săptămâni, notificăm autorităţile cu privire la deschiderea conflictului de muncă", susţine Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Ca urmare a nemulţumirilor sesizate de categorile profesionale reprezentative din cadrul Federaţiei Sindicale Hipocrat, pe fondul unor neconcordanţe legislative dublate de întârzierea sau neasumarea unor decizii rectificative, Federația Sindicală Hipocrat din România cere autorităților statului:  emiterea de  urgență a modificărilor Ordinului Ministrului Sănătății 870/2004, în vederea corelării cu O.U.G. 20/2016 şi identificarea soluțiilor reale de motivare a medicilor care urmează să acopere normele de muncă vacante, generate de vidul de specialiști pe diverse specialități medicale, chirurgicale sau de urgență; crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate, în vederea parcurgerii unor programe de formare unice, la nivel naţional şi totodată pentru respectarea standardelor și curiculelor europene de formare a personalului medical cu studii superioare; o salarizarea unitară a personalului medical, în orice sector de activitate în care se asigură act medical, o salarizare corespunzătoare a personalului T.E.S.A. și a funcționarilor publici din cadrul Direcțiilor de Sanătate Publică,  în concordanță cu salarizarea din sectorul de activitate Sanătate; acordarea sporurilor pentru condiții deosebite de muncă la salariile actuale, și nu la cele din anul 2009;  acordarea tichetelor de vacanță si de masă pentru toți salariații din sistemul de sănătate și asistență socială; finanțarea corespunzătoare a sistemului de sănătate românesc, în vederea angajării de personal pentru acoperirea deficitului de personal și stopării migrației, precum și pentru îmbunătățirea satisfacției pacienților și asigurării resurselor necesare pentru servicii de calitate.

"Sistemul sanitar din România este bulversat din punct de vedere social, ca urmare a faptului că, pentru o parte a salariaților, nu s-au eliminat inechitățile şi discriminările legate de performanța  profesională și nici cele aferente salarizării. Măsurile fac parte din campania „Primăvara Medicală”, iniţiată de Federația Sindicală Hipocrat din România, formaţiune care rămâne astfel consecventă apărării drepturilor și intereselor membrilor de sindicat din sistemul public de sănătate și asistență socială, precum si ale pacienţilor", atrage atenţia liderul Federaţiei, Ion Cotojman.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă