10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialLa ce boli ești predispus, în funcție de luna în care te-ai...

La ce boli ești predispus, în funcție de luna în care te-ai născut

Cercetătorii spun că există motive ştiinţifice pentru care ar trebui să dăm mai multă atenţie lunii în care ne-am născut. Savantul Nicholas Tatonetti, de la Centrul Medical Universitar din Columbia, studiază modul în care luna nașterii îi predispune pe oameni la unele boli. Astfel, persoanele născute iarna târziu sau la începutul primăverii pot avea probleme cu inima, notează revista Time. 

Cercetând mai mult de 14 ani baza de date extinsă a pacienţilor Centrului Medical Columbia, Tatonetti şi echipa sa au făcut primul studiu privind influența datei de naştere asupra riscului îmbolnăvirii. El a descoperit că, printre cele 1688 de afecţiuni pe care le aveau pacienţii studiaţi, 55 s-au dovedit a fi puternic legate de luna naşterii într-un mod care nu poate fi explicat doar prin hazard. 20 dintre aceste afecţiuni mai fuseseră descrise în nişte studii mai mici, iar alte 16 au fost asocieri complet noi. Pe această listă sunt foarte multe boli de inimă.

„Este surprinzător că nimeni nu a studiat relaţia dintre bolile de inimă şi luna naşterii. Eu am găsit mai multe legături cu acelaşi trend de creştere a riscului de boli de inimă de-a lungul vieţii la cei născuţi iarna târziu sau la începutul primăverii. Asta sugerează existenţa unui mecanism relaţional, dar nu ştim deocamdată care este acesta”, a spus Tatonetti. 

Studiile au demonstrat şi existenţa unei conexiuni între naşterea vara târziu sau toamna şi astmul sau bolile respiratorii, pentru că există toate posibilităţile ca mamele care sunt însărcinate iarna să facă gripă sau alte infecţii respiratorii.

Echipa lui Tatonetti colaborează cu alte 40 de instituţii din toată lumea pentru a standardiza evidenţele electronice de sănătate, astfel încât datele să poată fi studiate în speranţa găsirii unei explicaţii a trendului dat de luna naşterii. Această bază de date va include şi informaţii legaste de mediu pentru că se ştie deja că expunerea la acţiunea mediului înconjurător – ca poluarea, fumatul pasiv şi altele – poate influenţa mamele însărcinate şi dezvoltarea fătului.

Rezultatele studiilor lui Tatonetti au fost publicate în Journal of the American Medical Informatics Association.

Cercetătorul a realizat un grafic în care sunt specificate câteva boli grave la care el consideră că oamenii ar putea fi vulnerabili, în funcţie de luna naşterii:

Ianuarie: boli cardiace, în special hipertensiune

Februarie: boli cardiace, în special fibrilaţie atrială

Martie: boli cardiace, în special ateroscleroză

Aprilie: boli cardiace, în special angină

Septembrie: boli respiratorii, în special astm

Noiembrie: boli mentale, în special ADHD; infecţii, în special virale; boli respiratorii, în special bronhiolită.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă