21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMedicii de familie sunt liberi să-și aleagă cititoarele pentru cardurile de sănătate

Medicii de familie sunt liberi să-și aleagă cititoarele pentru cardurile de sănătate

Medicii de familie își pot alege singuri ce fel de cititoare de carduri vor folosi pentru cardurile de sănătate și că acestea au prețuri cuprinse între cinci și 50 de euro bucata, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit Mediafax.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a declarat, joi, într-o conferință de presă care a avut loc la Spitalul Județean din Timișoara, că medicii de familie sunt liberi să aleagă ce fel de cititor își vor achiziționa pentru cardurile de sănătate care vor fi valabile de la 1 ianuarie 2015, dar care pot fi validate încă de acum.

"Anunț cu bucurie că în astea șase luni și jumătate de când am preluat conducerea ministerului am reușit să facem pași importanți. Am tipărit zece milioane și jumătate de carduri cu bani alocați în bugetul de anul acesta, după care finalizarea serviciilor de distribuție s-a făcut tot acum. Medicii de familie au posibilitatea de a-și alege cititoarele. Costă între cinci euro și 50 de euro bucata. Medicii au posibilitatea de a-și alege singuri cititoarele. Cardul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015, dar poate fi inițiat încă de pe acum. Sigur, există reticență pentru că nu toți doresc aceste carduri", a afirmat ministrul.

Prezent la conferința de presă, președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), Titu Bojin (PSD), a declarat că instituția pe care o conduce este interesată să achiziționeze pentru toți medicii din Timiș astfel de cititoare pentru cardurile de sănătate.

"Avem 432 de medici de familie în Timiș. Îl rog pe domnul Horia Vermeșan, directorul DSP Timiș, ca în regim de urgență să facă demersurile și să contați pe noi, pe CJ Timiș, să cumpărăm aceste cititoare de carduri. Le vom da medicilor de familie în regim de inventar. Bani avem, trebuie doar să ne încadrăm din punct de vedere legal", a declarat Bojin.

Conform reprezentanților Spitalului Județean Timiș, în judeţ au sosit, joi, primele carduri de sănătate, acestea urmând să fie distribuite de Poșta Română în perioada următoare.

Cardul naţional de sănătate va fi obligatoriu, în 2015, numai după o perioadă de probă care ar putea dura trei luni, în care sistemul actual va funcţiona simultam cu cel nou, declara preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

"Estimăm ca distribuirea cardului naţional de sănătate să se încheie în noiembrie. După distribuirea cardului naţional, va urma o perioadă în care vor rula în paralel cele două sisteme, pentru ca atât asiguraţii, cât şi furnizorii de servicii medicale să se acomodeze cu această soluţie informatică şi pentru a depista şi a remedia eventualele probleme depistate în funcţionarea acestei soluţii informatice. Această perioadă de probă am estimat-o la trei luni, poate fi mai mare sau mai mică. Vom vedea", spunea preşedintele CNAS.

Astfel, utilizarea cardului de sănătate ar putea deveni obligatorie în jurul datei de 1 martie 2015, potrivit lui Ciurchea. "Sigur, putem face estimări legate de utilizarea obligatorie a cardului. Probabil, de la 1 martie. Dar, până atunci, orice posesor de card poate cere medicului de familie iniţierea cardului", spunea preşedintele CNAS.

Până când utilizarea acestui instrument va fi obligatorie, este necesar ca furnizorii de servicii medicale să achiziţioneze cititoarele de carduri, care costă cel mult 50 de euro bucata. Fără acestea, cardurile nu vor putea fi utilizate atunci când asiguraţii le vor prezenta.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, spunea că, "principial, medicii de familie nu sunt de acord să-şi cumpere cititoare, dar le vor cumpăra". "Nu suntem de acord, principial. Este un proiect al CNAS, care pe mine, medic de familie, nu mă ajută. (…) Dacă (CNAS – n.r.) ar fi achiziţionat cititoare, prin licitaţie naţională, sigur toate ar fi avut aceleaşi caracteristici tehnice şi fiabile. Ar fi costat mai puţin, poate chiar la jumătate de preţ. Aşa, noi nu ştim ce să cumpărăm. Luăm unul, se strică, ce mai facem? ", declara preşedintele SNMF.

Preşedintele CNAS sublinia că medicii de familie trebuie să cumpere aceste cititoare. Altfel, din 2015, când cardurile vor fi obligatorii, medicii riscă să nu mai poată intra în contract cu casa de asigurări de sănătate.

Cardurile de sănătate au început să fie distribuite, din 19 septembrie, asiguraţilor din Capitală, iar ulterior şi la asiguraţii din ţară.

Cardul de sănătate primit acasă de asigurat, prin poştă, este inactiv. După ce va intra în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare la prima vizită la un furnizor de servicii medicale. Mai exact, pin-ul de transport al cardului naţional (0000) va fi schimbat cu un pin personalizat, format dintr-o combinaţie de patru cifre. Pin-ul personalizat va fi introdus şi confirmat personal de către pacient.

Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă şi nu poate confirma servicii medicale în sistem. Acest pin va fi introdus de către asigurat ori de câte ori va beneficia de un serviciu medical pentru validarea şi, mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Introducerea altor date suplimentare pe cardul de sănătate este opţională şi se realizează doar la medicul de familie. Această etapă nu este obligatoriu să se realizeze concomitent cu activarea cardului.

Cardul naţional va face dovada calităţii de asigurat şi va confirma prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Prin implementarea acestui sistem informatic, banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiţi mai eficient şi mai transparent, susţine CNAS.

Potrivit Legii sănătăţii nr. 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul lui 2007, însă a fost amânat până în 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfârşitul lui 2012, în judeţul Arad. Din iunie 2014, în cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienţi din 79 de centre private, care fac dializă.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă