25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialMetoda care ar putea stopa dezvoltarea cancerului, identificată după 30 de ani

Metoda care ar putea stopa dezvoltarea cancerului, identificată după 30 de ani

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă care ar putea revoluţiona tratarea cancerului, după ce o echipă de cercetători a reuşit să inhibe dezvoltarea proteinei ce este responsabilă cu declanşarea a 30% din toate formele de cancer.

Până acum s-a ştiut că proteina RAS este responsabilă în mod direct de 30% din toate formele de cancer şi este implicată în mod indirect de dezvoltarea celorlalte boli.

Cercetătorii au încercat să găsească o variantă de a cons-trânge acţiunea proteinei timp de mai bine de 30 de ani, iar acum oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toronto au descoperit o metodă prin care să „oprească” proteina RAS, folosind un medicament experimental, descoperire ce ar putea reprezenta un adevărat succes în lupta împotriva cancerului.

“Timp de câteva decenii oamenii de ştiinţă au încercat să inhibe o proteină numită RAS, însă în ciuda eforturilor nu am avut parte de un progres. Dimpotrivă, aceasta a fost denumită o proteină indestructibilă”, a declarat profesorul Michael Ohh, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Toronto.

În mod normal, proteina RAS ajută la dezvoltarea celulelor, însă aceasta poate să cauzeze şi o creştere incontrolabilă a celulelor “mutante” sau neregulate. Ca rezultat, RAS joacă un rol important în dezvoltarea unor forme de cancer, în special cel pancreatic. Profesorul Ohh şi echipa sa au descoperit acum o altă proteină, SHP2, ce s-a dovedit a fi extrem de eficientă în inhibarea proteinei RAS. “Laboratorul nostru este cunoscut pentru cercetarea într-o arie diferită a cancerului, dar la cererea unui coleg am intrat acum cinci ani în domeniul RAS-ului, pentru a studia mutaţiile unei forme rare de leucemie la copii. Am fost surprinşi să descoperim că nimeni nu a identificat SHP2 ca un întrerupător al proteinei RAS”, a continuat profesorul Michael Ohh. Astfel, oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să descopere că medicamentul ce inhibă proteina RAS, bazat pe SHP2, a redus tumorile pe care a fost experimentat cu peste 80%.

“Rezultatele inhibatorului au fost incredibile – am fost chiar şocaţi! Nimic nu a mai avut un asemenea efect până acum”, a mai declarat Ohh. Studiul a fost recent publicat în revista Nature Communications, iar acum oamenii de ştiinţă vor lucra cu un chirurg de la Universitatea din Carolina de Nord, pentru a încerca medicamentul pe şoareci ce au tumori pancreatice asemănătoare cu cele ale oamenilor, potrivit Mediafax.   

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă