13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMii de pacienți nu-și pot urma tratamentele. Sistemul cardurilor de sănătate nu...

Mii de pacienți nu-și pot urma tratamentele. Sistemul cardurilor de sănătate nu se mai vindecă

Cabinetele medicilor de familie au fost supra-aglomerate după problemele din ultimele trei zile.

Pe perioada în care sistemul nu func­ţionează în parametri normali, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pot acorda asiguraţilor servicii offline. Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache, a declarat pentru „România liberă“ că urgenţele medicale nu sunt afectate de blocajul din sistemul informatic, nefiind necesară folosirea cardului de sănătate. El a menţionat faptul că este luată în considerare şi varianta unei soluţii de urgenţă prin apelarea la o firmă specializată în remedierea defecţiunilor la nivel de software.

Măsuri rapide

“Problema informatică își caută rezolvarea chiar acum. Pe de altă parte, dacă pro­blema informatică nu va putea fi rezolvată foarte curând, vom avea în vedere alte măsuri. Luăm în considerare, conform discuțiilor pe care le-am avut cu președintele CNAS, inclusiv modificarea HG care cuprinde contractul-cadru, pentru a ne asigura că pacienții își pot primi medicamentele, iar medicii pot raporta. Există niște limitări în contract pe care s-ar putea să trebuiască să le relaxăm dacă sistemul informatic pe care l-am pus la dispoziția spitalelor, a medicilor de familie și a farmaciilor nu funcționează. Dacă statul are o problemă informatică, asta nu înseamnă că oamenii trebuie să rămână fără medicamente sau spitalele fără să poată să deconteze servicii”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Situaţie greu de suportat

Medicul de familie Carmen Badea a declarat pentru „România Liberă“ că situaţia din ultimele zile este greu de suportat mai ales de către pacienţi, care vin la cabinet cu diverse solicitări şi nu înţeleg de ce nu li se oferă serviciile medicale din cauza disfuncţiilor sistemului informatic.

“Dacă în primele două zile ale acestei săptămâni, pacienţii au fost cât de cât toleranţi cu aceste defecţiuni tehnice, deja lucrurile încep să se precipite, iar noi, medicii, nu le putem oferi soluţii. Asigurăm urgenţele medicale şi consultaţiile curente, inclusiv la pacienţii cronici, însă nu putem elibera reţete, bilete de trimitere pentru analize sau la consultaţii de specialitate. Este o stare de nervozitate generală, o tensiune în creştere între pacienţi şi medici, căreia nu ştim cum îi vom putea face faţă dacă această situaţie de criză se va prelungi. Chiar dacă am respecta indicaţiile venite de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, de a lucra offline, lanţul se rupe la farmacie, unde reţetele sunt refuzate din cauza faptului că există alte reţete nevalidate încă de vineri, 7 octombrie. De altfel, este de no-torietate faptul că, în situaţii asemănătoare care au survenit în reţeaua informatică a CNAS, unor colegi de-ai mei le-au fost imputate costuri ale unor reţete care nu au putut fi validate în cele 72 de ore prevăzute în contractul cu Casa. Sperăm totuşi că autorităţile în măsură să rezolve acest haos vor găsi o soluţie cât mai rapid, pentru că sunt pacienţi cu afecţiuni grave care sunt supuşi unor riscuri majore din cauza acestor dis-funcţii administrative”.  

CONTRACT. Probleme cu Team Net
În acest moment se aşteaptă semnarea unui contract de servicii de mentenanță pentru sistemul informatic al cardului de sănătate, după ce firma Team Net, care i-a aparţinut lui Sebastian Ghiţă, a câştigat două contracte cu CNAS, care au fost ulterior contestate în instanţă de alte firme participante la licitaţii. În prezent, mentenanţa sistemului informatic este asigurată de 35 de specialiști din cadrul Casei Naționale de Sănătate.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă