11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialMilitarii americani au renovat o aripă a Spitalului Mangalia

Militarii americani au renovat o aripă a Spitalului Mangalia

Au participat aproape 90 de militari ai Gărzii Naţionale Aeriene a Statelor Unite din Alabama şi Oregon.

Militarii americani au renovat Pavilionul C al Spitalului Municipal Mangalia. La ceremonia de tăiere a panglicii, care a avut loc ieri, a participat și însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA, Dean Thompson.

Lucrările au făcut parte dintr-un proiect de Asistenţă Civilă Umanitară finanţat de Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA (EUCOM) la care au participat aproape 90 de militari ai Gărzii Naţionale Aeriene a Statelor Unite din Alabama şi Oregon.

Timp de o lună, militarii americani au amenajat o rampă de acces pentru personale cu dizabilităţi, au efectuat lucrări de izolare pentru prevenirea scurgerilor şi infiltrărilor de apă care afectau două etaje, au reparat şi zugrăvit pereţii interiori şi exteriori ai clădirii şi au reparat instalaţiile sanitare şi electrice.

„Este un dar făcut de poporul american“

„Vreau să le mulţumesc administratorilor spitalului şi autorităţilor locale. Colaborarea acestora ne-a permis să efectuăm lucrările şi să marcăm această zi minunată. Însă eroii zilei sunt militarii din cadrul Găezii Naţionale Aeriene, care au sacrificat din timpul petrecut acasă alături de familie pentru a demonstra cât de dedicaţi sunt ţării pe care o slujesc şi relaţiei neîntrerupte cu poporul român şi, în special, cu locuitorii oraşului Mangalia. Este un dar făcut de poporul american locuitorilor municipiului Mangalia şi oraşelor, satelor şi comunităţilor învecinate. O mai bună îngrijire medicală aduce rezultate mai bune şi va contribui la asigurarea unui viitor mai bun şi mai prosper pentru această regiune,” a declarat însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA, Dean Thompson. Acesta a precizat că, în parteneriat cu Ambasada SUA, renovarea Spitalului Municipal Mangalia a fost posibilă graţie unei finanţări oferite de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA din Europa din cadrul Departamentului Apărării. Costurile au fost estimate la 60.000 de dolari. Spitalul Municipal Mangalia este o unitate sanitară cu specializare multiplă, care deserveşte zona de sud a județului Constanța, adică aproximativ 60.000 de pacienţi pe an.

Au făcut curățenie

Inaugurarea de ieri vine la numai câteva zile după ce un alt grup de militari americani, cantonați la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, a participat, alături de voluntari români, la o acțiune de strângere a deșeurilor din parcul Tăbăcărie, din municipiul Constanța. În numai câteva ore au strâns peste 500 de saci de gunoi.  

» Renovarea Spitalului Municipal Mangalia a fost posibilă graţie unei finanţări oferite de Comandamentul Forţelor Armate ale SUA din Europa din cadrul Departamentului Apărării.

La lucrări au pus umărul 90 de militari americani. 

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă