27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătății, criticat pentru o măsură așteptată din 2007

Ministerul Sănătății, criticat pentru o măsură așteptată din 2007

 

La șapte ani de când au auzit prima dată despre această măsură, românii au primit, în sfârșit, cardurile de sănătate. Au apărut însă și primele critici.

Funcţionarea cardului naţional de sănătate de la 1 ianuarie 2015 este viabilă, este o ţintă care va fi atinsă, deşi au fost foarte mulţi sceptici care au spus că nu vom reuşi să facem acest lucru, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la o conferinţă Mediafax. „Ne apropiem de 90 la sută în ce priveşte procentul de distribuţie a cardurilor. E ţinta pe care ne-am propus-o şi erau foarte mulţi sceptici că vom reuşi să facem acest lucru posibil. Ce vă anunţam eu, că 1 ianuarie 2015 este data de funcţionare a sistemului şi a cardului de sănătate, acum e mai mult decât posibilă, este viabilă”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

Informația a fost confirmată și de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, care a declarat că peste 87 la sută din cardurile de sănătate au fost distribuite populaţiei, un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele de Sănătate, unele pentru că au fost refuzate de către asiguraţi. Preşedintele CNAS a arătat că pe cardul de sănătate nu sunt informaţii pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar datele personale nu sunt afectate, pentru că documentul nu conţine Codul Numeric Personal. Ciurchea a precizat că menţiunea pe card a acceptului pentru donarea de organe va fi făcută doar în urma unei declaraţii a pacientului, dată în faţa notarului.„Cardul de sănătate nu conţine cifre dubioase, date pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar pentru donatorul de organe este obligatorie declaraţia dată la notar. Datele personale nu sunt afectate, nu se trece CNP sau altceva. Cardul nu face altceva decât să confirme calitatea de asigurat sau de neasigurat şi este oarecum similar cardului de la bancă, pe care, atunci când nu-l alimentezi, îl ţii în portofel”, a mai spus Ciurchea.

„Măsura este o risipă inutilă“

Expertul în politici de sănătate, Sorin Paveliu, a criticat măsura Guvernului, catalogând-o drept „o risipă inutilă”. „Este o măsură strict politică. Distribuirea cardului s-a făcut prea târziu. Există o lege care prevede că noua carte de identitate a cetățeanului va stoca și datele medicale ale acestuia. În aceste condiții, cardul de sănătate devine o risipă inutilă”, a declarat, pentru „România liberă“, Sorin Paveliu. Nici Colegiul Medicilor nu susține acest program. „Din punctul nostru de vedere, al comunităţii profesionale, nu susţinem cardul de sănătate şi dosarul electronic. Îmi menţin şi reafirm acest punct de vedere, pentru că nu consider o prioritate în acest. Viitoarea carte de identitate electronică va cuprinde şi aceste elemente privind calitatea de asigurat a unui pacient, şi atunci cardul de sănătate nu aduce nici un element în plus”, a spus Vasile Astărăstoae, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform. Astărăstoaie a mai precizat că dosarul electronic este folosit în prezent doar în două ţări.

Ce este cardul de sănătate

Cardul de sănătate este un proiect național, care are ca scop transparentizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Pe card şi în cip-ul cardului sunt imprimate următoarele informaţii: numele şi prenumele asiguratului, cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID) și data naşterii. Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.

Ce conține cardul de sănătate

datele de identificare a asiguratului;

grupa sanguină;

RH-ul;

consimțământul pentru donarea de ­organ (dacă există);

cel mult 10 diagnostice medicale cu risc vital;

maxim 20 de diagnostice de boli cronice.

Cele mai citite

Șapte ambarcațiuni cu peste 400 de migranți au ajuns în Insulele Canare

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite afirmă că, dintre cei 266.940 de migranți care au încercat să ajungă în Europa anul trecut, 97%...

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. HARTA

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis atenţionări Cod galben de viituri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pentru râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă