9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătății va reînfiinţa centrele de donare de sânge din spitalele bucureștene

Ministerul Sănătății va reînfiinţa centrele de donare de sânge din spitalele bucureștene

Ministerul Sănătății va reînfiinţa centrele de donare de sânge din spitalele bucureștene, începând cu Spitalul Fundeni şi continuând cu Spitalul Universitar şi Bagdasar. Decizia a fost luată în contextul crizei de sânge cu care se confruntă în această vară spitalele din București și din țară

Ministerul Sănătății a făcut, săptămâna trecută, un apel la populație pentru donarea de sânge, iar numărul de donatori s-a triplat la centrele de transfuzii sanguine. 

“Numărul mare de donatori a fost pentru noi un semnal că e nevoie să reînfiinţăm centrele de donare în spitale. Românii au dovedit că sângele apă nu se face. Le mulţumesc de asemenea colegilor mei, miniştrii cabinetului Ponta, care s-au alăturat acestei campanii. Am încredere că acest gest civic va deveni unul constant, astfel încât multe vieţi să poată fi salvate. În numai 3 zile am reuşit să avem în centrele de donare de trei ori mai mulţi donatori decât în zile obişnuite”, a declarat Nicolae Banicioiu, ministrul Sănătăţii.

Campania de donare va continua şi în perioada următoare. Pentru a putea fi donator, trebuie să ai între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kg, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fi sub tratament pentru diferite afecţiuni (hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Totodată, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, tuberculoză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo).

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă