12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătății vrea reguli noi pentru raportarea bolilor transmisibile

Ministerul Sănătății vrea reguli noi pentru raportarea bolilor transmisibile

Validarea datelor despre bolile transmisibile va fi făcută de medicul epidemiolog din Direcția de Sănătate Publică, iar laboratoarele de analize medicale vor fi introduse în rândul unităților care raportează aceste boli, arată nota de fundamentare a unui proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Sănătății, informează Agerpres.

Proiectul se referă la aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional pentru supravegherea bolilor transmisibile.

Conform acestui document, în fișa unică de raportare a bolilor transmisibile vor fi incluse și infecțiile asociate îngrijirilor medicale și Sindromul Hemolitic Uremic.

Proiectul prevede că în cazul neraportării bolilor transmisibile vor fi aplicate sancțiuni.

Același proiect prevede introducerea aplicației web pentru Registrul Unic de Boli Transmisibile, aflată în proprietatea și administrarea Institutului Național de Sănătate Publică prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, coordonatorul tehnic al Programului național de supraveghere și control al bolilor transmisibile, dar și armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară.

Proiectul de HG privind aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional pentru supravegherea bolilor transmisibile precum și pentru abrogarea unor acte normative este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până pe data de 31 octombrie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă