23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul Sănătății, Florian Bodog, cere explicații clinicii din Viena care refuză să...

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, cere explicații clinicii din Viena care refuză să mai primească pacienți români pentru transplant. O altă variantă ar fi Spitalul Sfânta Maria din București

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, după ședinţa de Guvern, că în cursul zilei de miercuri, între orele 16.00-18.00, are programată o discuţie telefonică cu reprezentanţii clinicii AKH din Viena, informează News.ro.

Convorbirea are loc după AKH a anunţat că nu vor mai fi operaţi pacienţi români.

Ministrul Bodog a precizat că nu doar România este în această situaţie, ci şi Slovenia. Bodog a spus că a solicitat Agenţiei Naţionale de Transplant efectuarea unei vizite de evaluare la zi a condiţiilor existente în spitalul Sfânta Maria, care a cerut includerea în programele naţionale de sănătate, respectiv Programul Naţional de Transplant Pulmonar.

”L-am contactat pe domnul profesor şi în această după-amiază între orele 16.00 şi 18.00 am fixat o întâlnire telefonică cu domnia sa pentru a discuta aceste aspecte. Vreau să precizez faptul că la Viena nu este problemă doar cu România, ci şi Slovenia este exact în aceeaşi situaţie ca şi noi”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul şedinţei Executivului.

Totodată, Bodog a precizat că în cursul zilei de marţi a primit o solicitare din partea Primăriei Bucureşti şi din partea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) cu privire la includerea Spitalului Sf. Maria în Programul Naţional de Sănătate pe transplant, motiv pentru care a solicitat ”în mod expres” verificarea condiţiilor de la spital.


Citește și: Preşedintele Asociației Pacienților, Vasile Barbu: Agenţia Naţională pentru Transplant nu a avut alternative la AKH. Pe lista de aşteptare sunt 70 de pacienţi

Cel puțin 70 de pacienți se află pe lista de așteptare pentru transplant, iar Agenția Națională pentru Transplant ar fi trebuit să aibă alternative la clinica AKH Viena, care a anunțat, marți, suspendarea programului pentru români din cauză că a scăzut capacitatea centrului, a declarat președintele Asociației Naționale pentru Transplant, Vasile Barbu.


 

"Am dispus ieri Agenţiei de Transplant organizarea unei vizite de evaluare la zi a condiţiilor existente în spitalul Sfânta Maria. Nu este vorba de un control, ci de o evaluare a Agenţiei Naţionale de Transplant pentru că a circulat zvonul că am trimis Corpul de control. Nu. Am trimis pentru evaluarea Agenţiei Naţionale de Transplant. Echipa este compusă dintr-un reprezentant al ANT şi un epidemiolog de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. (…) Spitalul a solicitat includerea în programele naţionale de sănătate, Programul Naţional de Transplant Pulmonar. Pentru mine e foarte important ca în momentul în care iau astfel de decizie să mă asigur că există condiţii optime astfel încât pacientul să fie în siguranţă.”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă a avut dreptate fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, atunci când nu a autorizat Spitalul Sf. Maria pentru transplant, Bodog a spus că nu vrea să se pronunţe asupra a ceea ce s-a întâmplat anul trecut.

”Nu ministrul autorizează activitatea de transplant, ci Agenţia Naţională de Transplant. Singura decizie pe care pot eu să o iau este dacă la momentul de faţă programul national de transplant va include şi transplantul pulmonar”, a explicat Bodog.

Reevaluarea Centrului de transplant de la Spitalul “Sfânta Maria” a fost dispusă după ce Spitalul AKH din Viena a reziliat unilateral protocolului prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar românilor înscrişi pe listă.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, anunţa marţi rezilierea protocolului, arătând că Spitalul AKH nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol.

"Am primit o scrisoare pe mail vineri, în care se spunea că, din cauza faptului că a scăzut capacitatea centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Imediat am luat legătura cu preşedintele ANT şi a spus că va apela la Eurotransplant. O situaţie similară a vut loc şi anul trecut. Ei spun că este legat strict de spaţiu, au făcut şi o structură de chirurgie vasculară şi spaţiul este redus. Dar noi am dat plămâni la Viena", a mai spus Bodog. 

Victor Zota a precizat că pe listă sunt cinci români care ar fi urmat să fie operaţi la Viena, precizând că de restrângerea activităţii clinicii AKH sunt afectaţi şi bolnavi din alte ţări.

Zota a mai spus că 35 de români au făcut transplant de plămân la Clinia AKH din Viena în ultimul deceniu, în 2016 fiind semnată o înţelegere care expiră în 31 martie şi pe care unitatea sanitară nu o prelungeşte întrucât îşi restrânge activitatea şi va opera numai bolnavi din Austria şi ţări care fac parte din Eurotransplant.

Ministrul Sănătăţii spunea, cu o zi înainte de a fi anunţat că la Spitalul AKH nu vor mai fi operaţi pacienţi români, că va aproba începerea programului de transplant pulmonar în România atunci când va fi convins că o astfel de intervenţie poate fi făcută în condiţii de siguranţă pentru pacienţi.

Florian Bodog preciza că, în prezent, la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală, singurul acreditat pentru astfel de intervenţii, nu există niciun specialist care să fi făcut vreodată transplant în mod independent, iar acesta este un fapt de care trebuie să ţină cont.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă