15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ministrul Sănătăţii: Spitalul de Arşi din Bucureşti va fi relocat

VIDEO. Ministrul Sănătăţii: Spitalul de Arşi din Bucureşti va fi relocat

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat într-o conferinţă de presă că Spitalul de Arşi din Bucureşti va fi relocat, după neregulile de management repetate constatate în urma controalelor şi a anchetelor jurnalistice. Totodată, pe termen scurt s-a decis închiderea unei secții, având în vedere problemele înregistrate în clinica respectivă. El a luat în calcul de mai multe ori închiderea acestei unităţi, unde sunt probleme grave de management şi de personal insuficient şi este inadmisibil ca după şase luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic. 

„Dincolo de problemele grave de management, de insuficiența personalului, după șase luni de la tragedia din Colectiv, este inacceptabil ca noi să nu fi învățat nimic. Singura soluție rezonabilă este închiderea spitalului” – a declarat presei Vlad Voiculescu. El a mai spus că în acest moment sunt evaluate opţiunile de relocare a Spitalului, adăugând cu actualul manager al unităţii sanitare, dr Cristian Niţescu, nu a solicitat nici un fel de sprijin.  

Citeşte şi: VIDEO. Spitalul de Arși, închis parţial! Dosar penal pentru transfuzia greșită cu sânge. Pacientul cu viermi în rană, mort. Precizările spitalului

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că, dacă în acest moment se întâmplă în România un accident cu victime cu arsuri, pacienţii trebuie trimişi în străinătate, pentru că nu există posibilitatea de a fi îngrijiţi în ţară, în condiţiile în care la Spitalul de Arsuri din Capitală situaţia este gravă, iar la Secţia de arşi de la Floreasca toate paturile sunt ocupate. 

“Regret situaţia pacientului de la Spitalul de Arşi”, a spus ministrul Sănătăţii. El a arătat că acestă unitate “este într-o situaţie gravă, şi nu de ieri, de azi”. “În ultimele două luni au fost mai multe situtaţii de criză la Spitalul de Arşi, după accidentul de la Valea Cascadelor şi cel privind transfuzia de sânge. Dincolo de problemele grave de management şi personalul insuficient, este inacceptabil ca după 6 luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic. Spitalul nu oferă condiţii proprii pentru pacienţi şi personalul medical”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a spus că a luat în calcul de mai multe ori închiderea acestui spital, ultima dată săptămâna trecută, iar concluzia a fost că nu poate fi închis întreg spitalul, fiind suspendată activitatea Unităţii pentru Transfuzii Sanguine pentru pacienti cu arsuri grave, care sunt redirecţionaţi.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că prioritatea sa este relocarea Spitalului de Arşi: “Sunt mai multe variante – relocarea unei secţii, a întregului spital, evaluăm”. Potrivit News.ro, Voiculescu a precizat că la acest moment la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalul de Arsuri sunt internaţi doi pacienţi, iar în total sunt 47 de bolnavi internaţi la acest spital.

Ministrul Sănătăţii a atras atenţia că este o problemă majoră faptul că managementul Spitalului de Arşi nu a făcut făcut nicio cerere către Ministerul Sănătăţii pentru ajutor finanaciar, deşi unitatea nu are o instalaţie de climatizare. “Atât timp cât ai ochiul de geam desfăcut, fără plasă şi ai muşte, ai o problemă majoră”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

El a spus că spitalul nu oferă condiţii pentru pacienţi, nici pentru personalul medical, singura măsură rezonabilă pe care a luat-o în considerare de mai multe ori în ultimele luni fiind închiderea acestuia şi transferarea activităţii într-o altă unitate. 

“Este o măsură pe care am luat-o în considerare de mai multe ori, de trei ori, pe care am discutat-o îndelung ultima dată săptămâna trecută. Săptămâna trecută am avut la minister o întâlnire cu managerii spitalelor care pot prelua pacienţi cu arsuri grave, dar concluzia la care am ajuns este că nu putem închide întreg spitalul. Ceea ce am făcut este să suspendăm activitatea Unităţii de Transfuzii, ceea ce înseamnă că pacienţi cu arsuri grave au fost redirecţionaţi. Limitările acestei măsuri au fost reliefate acum câteva zile, când un pacient de 26 de ani din Braşov cu arsuri pe 60% din corp a trebuit adus într-un centru în care să poată fi îngrijit. Era la ora unu şi jumătate noaptea şi eram cu doi consilieri în cabinet şi dădeam telefoane la managerii de spital care să îl preia, lucru care a fost imposibil şi a trebuit ca până la urmă să apelăm tot la Spitalul de Arşi şi să găsim o soluţie de compromis cu Centrul de Transfuzii pentru ca acel pacient să fie îngrijit. În momentul acesta, la Spitalul de Arşi există doi pacienţi pe secţia de Terapie Intensivă care nu pot fi transferaţi”, a explicat ministrul Voiculescu. 

El a precizat că vinovaţii vor răspunde “cu siguranţă”, dar că nu poate fi învinovăţit întregul personal medical. “Cu siguranţă, vinovaţii vor răspunde. Poliţia Capitalei este acolo deja. Nu putem învinovăţi întregul personal medical. Este singurul spital unde avem personal specializat pentru marii arşi, singurul spital din Bucureşti unde avem mai mulţi medici care pot trata marii arşi, nu pot fi învinovăţiţi în masă. Revin la infrastructură: atât timp cât nu ai o instalaţie de climatizare, cât managementul nu a făcut nicio cerere către Ministerul Sănătăţii pentru ajutor financiar în acest sens, atât timp cât ai ochiuri de geam fără plasă şi ai muşte, ai o problemă majoră”, a mai susţinut ministrul. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă