15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii

Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii

Medicul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, cel care l-a operat pe Mircea Albulescu, a declarat, marți, că actorul se simte bine, se recuperează şi că va rămâne internat cel puţin până la sfârşitul săptămânii, scrie Mediafax.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercurea trecută, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor, fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în piept. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece în 24 noiembrie a avut loc în acest oraş spectacolul "Bădăranii", în care actorul joacă.

Actorul a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. El a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Cele mai citite

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă