17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialBănicioiu anunță începerea lucrărilor la trei spitale regionale

Bănicioiu anunță începerea lucrărilor la trei spitale regionale

Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu a declarat, vineri, că în acest an vor fi construite trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj, informează Mediafax.

El a mai precizat că printre prioritățile din acest an se numără și construcția unor unităţi de radioterapie, precum şi ieftinirea medicamentelor.

“Cine munceşte mai mult şi mai bine, va fi mai bine plătit, de aceea una dintre legile pe care le vom introduce în acest an este legea veniturilor personalului medical. Această lege va permite doctorilor să utilizeze infrastructura spitalelor publice, contra cost, asta şi în beneficiul spitalului, al doctorului şi al pacientului. Tot din acest an, mai exact din 1 mai, va începe să funcţioneze cardul de sănătate, care a fost distribuit asiguraţilor în 2014, prin Poşta Română. Acesta va permite controlul fondurilor din sistemul de sănătate, reducerea fraudelor, cu beneficiu direct şi pentru pacienţi. Cititoarele de card au un preţ modic, de la 60 de lei”, a spus Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre un alt act normativ nou, Legea malpraxisului, care va permite soluţionarea, dar şi responsabilizarea medicilor.

“Dar două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată din 1989, a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj”, a mai spus Bănicioiu.

Ministrul a amintit şi de obligativitatea producătorilor de a respecta Ordinul 75 din 2009, precizând că preţurile medicamentelor vor scădea cu 20-30 la sută.

“Aceste reduceri vor face economii de sute de milioane de euro pentru tratamente inovatoare, ca tripla terapie pentru pacienţii infectaţi cu virusul C, care va intra pe piaţă după Paşti”, a adăugat Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a prezentat şi unele dintre proiectele europene pentru dezvoltarea sistemului medical.

“Aş vrea să spun că avem proiecte importante cu bani europeni, cum ar fi crearea Centrului Naţional de Stroke, la Cluj, dar şi la Spitalul Militar şi Spitalul Elias din Bucureşti. La acesta se adaugă dotarea a 70 de maternităţi cu aparate necesare screening-ului auditiv şi instruirea personalului medical din 150 de maternităţi, instruirea personalului implicat în cazurile de oncologie pediatrică, achiziţia şi instruirea personalului pentru ecografie articulaţii din domeniul neonatologic, cât şi proiectul de cardiologie pediatrică”, a mai spus ministerul Sănătăţii.

Tot din bani europeni vor fi luate şi 17 angiografe, iar dezvoltarea Radioterapiei va beneficia de finanţare prin Banca Mondială, cu sprijinul Comisiei Europene pe partea de instruire de personal, a adăugat Bănicioiu.

Legat de reuşitele din 2014, ministrul a subliniat reluarea plăţii bureslor pentru rezidenţi , ceea ce îi va încuraja pe tinerii medici să rămână în ţară, majorarea salariilor cu până la 100 de lei pentru tot sistemul medical , dar şi deblocarea a 3.500 de posturi din sistem.

“Aş vrea să mai vorbesc despre faptul că, în 2014, România s-a aflat pe primul loc la creşterea procedurilor de transplant şi la numărul de donatori din Europa. De asemenea, au fost redeschise 26 de spitale, printre care la Bicaz, Târgu Frumos, Urlaţi, Buftea, din cele 69 închise de guvernul Boc. Actualizarea listei cu 40 de noi medicamente, după şapte ani, medicamente inovatoare pentru forme grave ale unor boli, pentru diabet, HIV, cancer. Tot în 2014 am lansat programul de acţiuni prioritare pentru pacientul critic, iar spitalele din România au acum tot ce le trebuie, stenturi, aparate, pentru toate urgenţele internate. Astfel, dacă, în 2009, România se situa pe ultimele două locuri în Europa la prevenirea mortalităţii intraspitaliceşti prin boli cardice, în prezent, prin introducerea acestor programe, ne plasăm undeva la mijlocul clasamentului, iar în centrele de excelenţă în infarct miocardic acut, în partea superioară a acestuia”, a mai spus Bănicioiu.

Ministrul a mai spus că în 2014 a fost lansat şi tratamentul pentru leucemii acute. De asemenea, au fost continuate programele de prevenţie a cancerului de col uterin, dar şi operaţiile estetice de reconstrucţie pentru pacientele cu cancer la sân.

“Trebuie să amintesc inaugurarea, modernizarea a şapte maternităţi noi, la Iaşi, Bistriţa, Botoşani, Ploieşti, Giurgiu, Oneşti şi Târgu Mureş, iar în 2015 vor fi inaugurate alte şase, la Braşov, Brăila, Sibiu, Cluj şi Bucureşti – la Spitalul “Sfântul Pantelimon şi Spitalul Universitar”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a prezentat vineri, la un eveniment din cadrul Consiliului Naţional al PSD, unele dintre proiectele pe care le va lansa MS în 2015, cele pe care le are în vedere cu sprijin european, dar şi realizările din 2014.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă