11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialNicolae Bănicioiu: Medicina de transplant este o prioritate a Ministerului Sănătăţii

Nicolae Bănicioiu: Medicina de transplant este o prioritate a Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, miercuri, cu ocazia Zilei Donatorului, că medicina de transplant este una din prioritățile Ministerului Sănătăţii. 

״Medicina de transplant este esenţială pentru un sistem medical modern. Acordăm o atenţie deosebită pentru această activitate medicală. Acţiunile pe care le-am derulat au permis remunerarea coordonatorilor de transplant, deblocarea de posturi şi creşterea numărului de spitale care să poată efectua operaţii de transplant. Viaţa multor pacienţi cu boli avansate a fost astfel salvată״, a declarat Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a salutat marcarea Zilei Donatorului, miercuri 16 iulie, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

Anul acesta, Ministerul Sănătății a acreditat 39 spitale să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală (dintre care 33 sunt centre noi), 2 centre pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), 4 centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi 3 centre pentru transplant de cord (Tg. Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).  De asemenea, pentru prima oară, anul acesta coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor. 

”Aceste măsuri au permis salvarea vieţii unui număr important de pacienţi care necesită transplanturi de organe, reducând listele de aşteptare, mărind longevitatea după transplant şi îmbunătăţind calitatea vieţii pacienţilor transplantaţi”, a explicat ministrul Sănătății.

Până în luna iulie, spitalele din România au identificat peste 75 donatori reali, care au oferit organe pentru 160 transplante renale, 70 hepatice, 3 de cord şi mai multe sute de transplanturi tisulare. Aceste date menţin România pe unul din primele locuri din Europa în privinţa procentului de creştere a numărului de proceduri de transplant.

Totodată, România a transpus Directiva Europeană 2012/25, ceea ce va permite ca începând cu anul 2015 să aderăm la o platformă europeană care să ne permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

Donarea de organe întâmpină dificultăţi în întreaga lume, reflectate în listele lungi de aşteptare. În Europa aproximativ 67.064 de persoane, cu vârste între 25 şi 60 de ani, așteaptă o şansă la viaţă. Astfel, 52.000 pacienti aşteaptă un transplant de rinichi, 7.000 aşteaptă un transplant hepatic, iar 3.600 aşteaptă un transplant de cord.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă