16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialNicolae Bănicioiu: Ministerul Sănătății lucrează la o lege a vaccinării

Nicolae Bănicioiu: Ministerul Sănătății lucrează la o lege a vaccinării

Ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu a declarat pentru Mediafax că ministerul pe care îl conduce lucrează la o lege a vaccinării ce are ca model legislaţia din mai multe ţări europene.

“Avem un draft al legii vaccinării, lucrăm la acest document, care va reglementa situaţia imunizărilor în România. Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării”, a spus Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, pentru elaborarea acestei legi, specialiştii se vor inspira din legislaţia în vigoare din Franţa, Germania şi Polonia.

“Dorim reglementarea situaţiei vaccinării, ne inspirăm după legislaţia care existentă în vigoare în Franţa, Germania şi Polonia, întrucât ne apropiem de pragul de vaccinare de 80%, sub care nu putem scădea, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării.

 

Cele mai citite

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...
Ultima oră
Pe aceeași temă