23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialNoi cauze surprinzătoare ale hipertensiunii arteriale

Noi cauze surprinzătoare ale hipertensiunii arteriale

Consumul excesiv de sare şi alcool şi stresul se numără printre cauzele foarte cunoscute ale instalării hipertensiunii arteriale. Însă există şi cauze mai puţin cunoscute ale declanşării acestei maladii care afectează milioane de adulţi din lumea întreagă.

Singurătatea. Un studiu care s-a desfăşurat pe o perioadă de cinci ani, realizat de Universitatea din Chicago, a arătat în premieră o relaţie directă între singurătate şi hipertensiune arterială în rândul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani.

Băile fierbinţi şi sauna. Se recomandă evitarea acestora, mai ales în condiţiile în care această maladie a fost deja diagnosticată. Băile fierbinţi şi sauna provoacă dilatarea vaselor sangvine, efect avut şi de plimbările energice, de exemplu. AHA spune că, dacă medicul a recomandat evitarea activităţilor fizice moderate, atunci trebuie să se renunţe şi la băile fierbinţi.

Medicamente. Anumite medicamente pot creşte tensiunea arterială, potrivit unui studiu al Archives of Internal Medicine. Printre acestea se numără acetaminofenul (paracetamol) administrat zilnic, ibuprofenul, naproxenul, anumite antidepresive, anumite suplimente alimentare, precum ginseng, lemn dulce etc., decongestionante, medicamente care se inhalează etc. Medicii spun că cel mai bine este ca pacienţii să întrebe medicul înainte despre posibilele efecte adverse.

Probleme ale tiroidei. Mai precis, hipotiroidia este cea care provoacă hipertensiune arterială, potrivit unui studiu publicat în 2007, în Journal Hypertension. Variaţiile în secreţia de hormoni ar contribui la creşterea nivelului de calciu din organism, efect care este asociat cu hipertensiunea arterială.

Bisfenol A. Potrivit unui nou studiu publicat în revista Hypertension, bisfenolul A, prezent în compoziţia ambalajelor din plastic, poate contamina alimentele şi băuturile din aceste recipiente, determinând instalarea bolilor cardiace şi a hipertensiunii. Specialiştii recomandă folosirea ambalajelor şi recipientelor fără bisfenol A – sticlă, porţelan, oţel etc.

Zahăr. Excesul de zahăr este dăunător atât pentru talie, cât şi pentru tensiunea arterială. Specialiştii spun că, de fapt, zahărul este mai dăunător ca sarea în ceea ce priveşte starea de sănătate a inimii. De vină este mai ales fructoza, care se găseşte de obicei în alimente procesate şi băuturi. The American Heart Association (AHA) recomandă femeilor să nu depăşească un consum zilnic de şase linguriţe de zahăr (100 de calorii), iar bărbaţilor – 9 linguriţe de zahăr (150 de calorii). De exemplu, o cutie de băutură acidulată non-alcoolică poate conţine peste 9 linguriţe de zahăr.

Apneea de somn, întreruperea respiraţiei în timpul somnului – are drept caracteristică lipsa mişcărilor muşchilor respiratorii. Este o boală gravă, care pune în pericol viaţa, iar incidenţa ei este relativ mare. Printre efectele sale se numără şi hipertensiunea, iar National Sleep Foundation din SUA spune că schimbările în stilul de viaţă – precum menţinerea unei greutăţi normale, operaţii chirurgicale şi dispozitive de asistenţă respiratorie – pot fi de mare ajutor.

Cele mai citite

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...
Ultima oră
Pe aceeași temă