22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialNoi speranţe pentru a învinge cancerul. Terapiile imuno-oncologice oferă sistemului imunitar memorie...

Noi speranţe pentru a învinge cancerul. Terapiile imuno-oncologice oferă sistemului imunitar memorie de lungă durată

Cancerul este o boală cumplită ce presupune o luptă fizică și psihică absolut impresionantă. Din fericire, medicina face progrese uluitoare zi de zi, care cresc speranța de viață a celor afectați de această maladie gravă.

Unul dintre progresele medicinii actuale îl reprezintă terapiile imuno-oncologice, care activează sistemul imunitar al pacientului, făcându-l capabil să recu­noască celulele tumorale și să le distrugă. Sistemul imunitar este sistemul natural de apărare al orga­nismului. Acesta este format dintr-un ansamblu de organe, celule și molecule speciale, care ne protejează de infecții, cancer și alte boli. Atunci când un orga­nism diferit (străin) pătrunde în corp, de exemplu o bacterie, sistemul imunitar îl recunoaște și apoi îl atacă, împiedicându-l să facă rău. Acest proces se numește răspuns imun.

Este adevărat, se pare că aceste terapii încă nu au intrat în tratamentele specifice acestei boli în România, dar, din informațiile noastre, există speranța ca ele să fie în curând implementate și aici. Deocamdată ele sunt aplicate doar la Viena.

Noutăţi faţă de vechile ­tratamente

În primul rând, aceste terapii vizează sistemul imunitar al organismului, nu tumora în sine. Apoi, ele permit sistemului imunitar să recunoască și să atace selectiv celulele tumorale. Terapiile imuno-oncologice oferă sistemului imunitar memorie de lungă durată, astfel încât acesta să se poată adapta continuu și să poată furniza un răspuns durabil și pe termen lung față de cancer.

Dovezile din studiile clinice arată că efectele terapiilor imuno-oncologice acţionează pe o durată îndelungată, antrenând sistemul imunitar să lupte împotriva celulelor tumorale chiar și după remisia bolii.

Această caracteristică impor­tantă a imunoterapiei oferă pentru prima dată speranța unei supraviețuiri de calitate, pe termen lung, multor pacienți pentru care pronosticul bolii era anterior foarte rezervat. Mai mult, reacțiile adverse asociate terapiilor imuno-oncologice pot fi controlate în comparaţie cu multe alte terapii împotriva cancerului.

Prin urmare, terapiile imuno-oncologice pot avea un impact pozitiv deosebit de important asupra capacității pacienților de a putea munci din nou şi conduc la o viață sănătoasă şi activă.

Din păcate, deocamdată, imunoterapia este folosită cu succes îndeosebi în tratarea melanomului în stadii avansate, în ­unele tipuri de cancer pulmonar și în unele tipuri de leucemie. De această terapie pot ­beneficia pacienți oncologici care continuă să înregistreze o progresie a bolii, deși au urmat deja tratamente oncologice clasice.   

Pașii medicali urmați în prezent

Până când aceste terapii vor ajunge și la noi, vă prezentăm cam care este protocolul lor acolo unde se aplică în prezent. Astfel, specialistul demarează tratamentul imuno-oncologic al pacientului conform strategiei emise de Tumor Board. Efectele secundare sunt atent urmărite și contracarate de către specialiști dedicați. În funcție de evoluția bolii, după un anumit număr de administrări, pacientul poate continua tratamentul în țară, pe baza unei colaborări internaționale a specialiștilor oncologi austrieci cu colegii lor din alte țări europene.

Din cauza incidenței bolilor oncologice, acești specialiști recomandă programe profilactice de tip Check up atât publicului larg, în special după atingerea vârstei de 35-40 ani, cât și membrilor familiilor bolnavilor de cancer, care pot fi purtători de mutații genetice cu risc oncologic mai ridicat.

Programele sunt coordonate de către oncologi care decid personalizarea fiecărui program în funcție de caracteristicile clinice și genetice ale fiecărui pacient.

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă