10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNou succes al medicilor cardiologi din Târgu Mureș

Nou succes al medicilor cardiologi din Târgu Mureș

Medicii de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș au reușit, joi, să realizeze, în premieră pentru România, un transplant de cord la un pacient cu implant de inimă artificială, informează Agerpres.

Operația a durat aproximativ cinci ore și a decurs normal, dar pacientul de 45 de ani va avea nevoie o perioadă lungă de recuperare. Cordul a sosit de la Timișoara joi, în jurul orei 10,00, cu un elicopter SMURD, fiind prelevat de la un pacient în vârstă de 24 de ani.

Pacientul din Suceava a primit implantul de inimă artificială în urmă cu un an de zile, tot la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș. Operația a fost realizată de o echipă condusă de dr. român Horațiu Suciu, asistat de dr. Bojan Biocina din Croația și dr. Peter Branecky din Germania.

Dr. Suciu spunea că acest tratament modern este un procedeu complementar, vine în ajutorul pacienților cu insuficiență cardiacă severă, care le oferă șansa de a supraviețui până la efectuarea unui transplant de cord.

Acesta a arătat că există pacienți care stau de 6-7 ani pe un astfel de dispozitiv și că, începând din 15 ianuarie 2015, România se aliniază unor standarde internaționale în tratamentul modern al insuficienței cardiace. În Germania, procedura a fost introdusă din anii 2007-2008, iar în Croația, în 2008. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă