15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialO nouă afecțiune a creierului, cauzată de virusul Zika, descoperită de oamenii...

O nouă afecțiune a creierului, cauzată de virusul Zika, descoperită de oamenii de știință

O nouă afecțiune a creierului, asociată cu virusul Zika la adulți, a fost descoperită de oamenii de știință din Brazilia. Este vorba de un sindrom autoimun numit encefalomielită diseminată acută (Acute disseminated encephalomyelitis, ADEM), care atacă măduva spinării şi creierul, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Noua descoperire arată că infecţia cu virusul Zika poate provoca, de asemenea, un atac imunitar asupra sistemului nervos central.

 

„Deşi studiul nostru este mic, acesta poate demonstra că, în acest caz, virusul are efecte diferite asupra creierului decât cele identificate în studiile cunoscute”, a declarat într-un comunicat dr. Maria Lucia Brito, neurolog la Restoration Hospital din Recife (Brazilia). 

Citește și: Medicament naturist împotriva virusului Zika

ADEM apare, de obicei, în urma unei infecţii, provocând o inflamare intensă la nivelul creierului şi măduvei spinării, care duce la daune asupra mielinei, stratul protector alb din jurul fibrelor nervoase. Aceasta provoacă slăbiciune, amorţeală, pierderea echilibrului şi a vederii, simptome similare cu scleroza multiplă. 

Brito a prezentat concluziile sale duminică la reuniunea American Academy of Neurology desfăşurată la Vancouver. Studiul a implicat 151 de pacienţi care au vizitat spitalul între decembrie 2014 şi iunie 2015. Toţi aceşti pacienţi au fost infectaţi cu arboviruşi, familie de viruşi care include Zika, Dengue şi Chikungunya. 

Citește și: Bilanțul tragic al Zika: 907 copii cu microcefalie și 198 de morți în Brazilia

Şase dintre aceşti pacienţi au dezvoltat simptome în concordanţă cu tulburările autoimune. Dintre aceşti şase pacienţi, patru au avut sindromul Guillain-Barre iar doi au avut ADEM. În ambele cazuri de ADEM, scanarea cerebrală a pus în evidenţă daunele produse materiei albe din creier. Simptomele ADEM durează de obicei aproximativ şase luni. 

Toţi cei şase pacienţi au fost testaţi pozitiv pentru Zika şi toţi au prezentat efecte persistente după ce a fost externaţi din spital, cinci dintre aceştia având disfuncţii motorii, unul având probleme cu vederea şi un altul manifestând un declin cognitiv.

Cel puţin 13 ţări au raportat cazuri de sindrom Guillain-Barre legate de focarele de infecţie cu Zika, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care consideră că acest virus este cauza probabilă. Dr. James Sejvar, neuroepidemiolog în cadrul U.S. Centers for Disease Control and Prevention, a declarat că manifestările de ADEM legate de virusul Zika nu par să aibă o rată la fel de accelerată precum cazurile de sindrom Guillain-Barre, dar este de părere că medicii ar trebui să fie vigilenţi în legătură cu ADEM şi alte boli ale sistemului nervos central. 

Citește și: Virusul Zika poate ataca şi creierul, provocând comă

Desigur, întrebarea care rămâne este de ce apare virusul Zika într-o asociere puternică cu sindromul Guillain-Barre şi cu alte potenţiale boli imune/ inflamatorii ale sistemului nervos, a spus Sejvar, care a studiat acest sindrom în Brazilia şi este implicat într-un studiu clinic major cu privire la acesta în Puerto Rico. Specialistul a declarat că speră ca studiile viitoare să aducă mai multă lumină cu privire la aceste întrebări, mai notează agenţia Reuters.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...
Ultima oră
Pe aceeași temă