14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialO treime din omenire este obeză sau supraponderală

O treime din omenire este obeză sau supraponderală

Aproape o treime din populația globului, adică peste 2,1 miliarde de persoane din lume, este supraponderală sau obeză. Mai mult, jumătate dintre adulți vor fi afectați de acest flagel la nivel global până în 2030, arată sun studiu publicat joi, transmite Mediafax, care citează AFP.

Obezitatea provoacă aproximativ 5% din totalul deceselor pe plan mondial şi generează costuri la fel de mari pentru economia mondială precum fumatul şi conflictele armate, afirmă autorii unui studiu realizat recent de McKinsey Global Institute.

Studiul lansează comunităţii internaţionale un apel pentru "o reacţie coordonată" a guvernelor, comercianţilor şi actorilor din sectorul agroalimentar, afirmând că o astfel de iniţiativă ar putea să ajute aproximativ 20% dintre obezi să revină la o greutate normală în mai puţin de 10 ani.

Studiul citează, de asemenea, 74 de recomandări, precum reducerea porţiilor din restaurantele fast-food, introducerea unor alimente sănătoase în şcoli şi necesitatea de a-i educa pe părinţi.

Obezitatea generează în fiecare an costuri de 73,8 miliarde de dolari prin prisma cheltuielilor de sănătate publică şi a scăderii productivităţii economice, mai scrie sursa citată.

Este considerată obeză orice persoană al cărei indice de masă corporală (IMC) este mai mare de 30. O persoană supraponderală are un IMC cuprins între 25 şi 30. IMC reprezintă raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii unei persoane.

Cele mai citite

Cum funcționează RNG-ul la sloturi online? Cum sunt stabilite câștigurile?

Rezultatele de la sloturi online sunt stabilite pe baza unui generator de numere aleatorii (RNG). Un RNG reprezintă un algoritm care generează în mod...

OMS avertizează. Doar trei zile vor mai putea funcționa serviciile de sănătate din sudul Fâșiei Gaza

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că mai există combustibil suficient pentru a asigura funcționarea serviciilor de sănătate din sudul Fâșiei Gaza doar pentru...

Claudia Pavel, fericită în Miami: “Intervievez cei mai mari artiști ai lumii”

Decizia Claudiei Pavel de a se muta din România în Statele Unite ale Americii acum aproape doi ani a fost una semnificativă și, se...
Ultima oră
Pe aceeași temă