13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialOferte de lucru în străinătate pentru medicii clujeni

Oferte de lucru în străinătate pentru medicii clujeni

Medici specialişti sau rezidenţi, studenţi la medicină şi asistenţi medicali participă, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un târg de locuri de muncă la spitale şi clinici din străinătate, unde li se oferă salarii între 2.200 și 4.500 de euro pe lună, informează Mediafax.

“Avem 14 companii, care recrutează pentru Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, țările scandinave, Belgia, Olanda și reprezintă mai multe lanțuri de clinici și spitale, ajungând undeva la 1.000-1.500 de joburi per total. Avem și o companie românească, o clinică din Vatra Dornei, care e pentru a doua oară aici. Cel mai mult se caută medici, medici specialiști și rezidenți, dar sunt și posturi pentru stomatologi și farmaciști”, a declarat unul din organizatorii Târgului de locuri de muncă “Cariere în alb”, Bogdan Covaliu.

El a spus că cele mai căutate specializări de către angajatorii străini sunt medicină de urgență, terapie intensivă, radiologie, imagistică și ginecologie, iar pe lângă salarii, care pornesc de la 2.200 de euro pentru asistenți medicali, companiile oferă și pachete de instalare, bilete de avion sau sprijin pentru cei care pleacă împreună cu familia.

Reprezentantul unei firme de recrutare care oferă locuri de muncă în spitale din Norvegia, Suedia și Danemarca, Mădălina Neamțu, a declarat că locurile de muncă sunt oferite în clinici și spitale publice și se caută medici specialiști, dar și asistente medicale sau medici stomatologi.

“În principiu, căutăm medici specialiști în nefrologie, cardiologie, pediatrie, ginecologie, dar și medici stomatologi. Salariile pentru medicii specialiști sunt cuprinse între 3.500 și 4.500 de euro, iar pentru stomatologi salariul e de 2.500 de euro. Pe lângă pachetul salarial, celor recrutați li se oferă și un curs intensiv de limbă, ajutor pentru găsirea locuinței și alte beneficii. Medicii români preferă spitalele din aceste țări pentru că salariile sunt bune, iar sistemul medical este performant”, a declarat Mădălina Neamțu.

Un alt recrutor, care oferă locuri de muncă pentru asistenți medicali în clinici, spitale sau azile din Marea Britanie, Adelina Bisca, a declarat că salariile pentru un asistent medical sunt de cel puţin 30.000 de lire sterline pe an, în funcție de experiența acestuia.

“Noi căutăm asistenți medicali din Europa pentru spitale, azile pentru vârstnici sau clinici de boli mintale, iar salariile sunt oferite în funcție de experiență, dar nu sunt mai mici de 30.000 de lire sterline pe an. Pe lângă salariu, angajatorii mai oferă bilete de avion, cazare, abonamente la săli de fitness sau chiar cazare pentru ambii soți”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Adelina Bisca.

Managerul singurei clinici private din România prezentă la târg, Roman Boca, a declarat că participă la târgul de locuri de muncă pentru a convinge cât mai mulți medici să nu plece în străinătate.

“Noi avem nevoie de medici în România și am venit la târg pentru a căuta medici specialiști în cardiologie, oftalmologie, ginecologie, reumatologie, chirurgie maxilo-facială și alte specializări. Salariile pornesc de la 1.000 de euro și pot ajunge la 2.000 de euro, în funcție de performanțe. În plus, oferim casă sau apartament mobilat pentru cei care se mută în Vatra Dornei cu familia. Până acum, la acest târg au venit mai mult rezidenți sau studenți și prea puțini medici specialiști”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Roman Boca.

La rândul lor, tinerii veniți să își caute un loc de muncă la spitale sau clinici din străinătate spun că își doresc să plece, pentru că salariile sunt mult mai mari decât în spitalele din România.

“Eu sunt rezidentă în primul an, specializarea Pediatrie. Aici câștig 1.080 de lei, fac gărzi care nu îmi sunt plătite și nici nu o să îmi fie vreodată plătite, iar în Franța, de exemplu, aș putea câștiga chiar și un salariu de 4.000 de euro lunar. Ofertele pe care le-am văzut sunt bune, mă gândesc serios să plec”, a declarat Roxana, unul din medicii rezidenți veniți la târgul de cariere.

Un alt tânăr care își căuta un loc de muncă în străinătate spune că este specializat în Medicină generală și vrea să plece împreună cu prietena sa.

“Într-un spital public din România câștig între 350 și 450 de euro, iar în mediul privat aș câștiga între 500 și 1.000 de euro. Pe când într-un spital din Norvegia, de exemplu, aș avea un salariu între 3.500 și 6.000 de euro, după cum m-am mai interesat. Suntem hotărâți să plecăm și eu, și prietena mea”, a declarat tânărul.

Potrivit organizatorilor târgului de locuri de muncă, medicii români preferă ofertele din țările unde vorbesc ușor limba, cum sunt Franța, Marea Britanie sau Irlanda, dar se caută și ofertele din țările scandinave.

Potrivit unuia dintre organizatorii Târgului de locuri de muncă “Cariere în alb”, Bogdan Covaliu, la evenimentul organizat sâmbătă, la Cluj-Napoca, sunt așeptați peste 600 de medici specialiști și rezidenți, dar și studenți sau asistenți medicali.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă