15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialOMS: Europa, prima regiune a lumii în care a fost eradicată malaria

OMS: Europa, prima regiune a lumii în care a fost eradicată malaria

Regiunea europeană este prima din lume din care a fost eradicată malaria, a anunţat miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că de la 90.712 de îmbolnăviri în 1995 s-a ajuns la niciun caz în 2015, informează Reuters şi EFE, citate de Agerpres

Ultimul caz a fost înregistrat în 2014, în Tadjkistan, în această regiune cu o populaţie totală de 900 de milioane de persoane, în care OMS include 53 de state, printre care şi Rusia şi fostele republici sovietice. 

‘Este un moment major de cotitură în istoria sănătăţii publice din Europa şi a eforturilor de eradicare a malariei la nivel global”, a declarat Zsuzsanna Jakab, directorul biroului OMS pentru regiunea Europa, care are sediul la Copenhaga. 

Această realizare a fost posibilă datorită unui puternice voinţe politice, a unei mai bune depistări şi monitorizări a îmbolnăvirilor, a controlului ţânţarilor (care răspândesc boala), a cooperării transfrontaliere şi a unei comunicări eficiente, a explicat ea. 

Totodată, Zsuzsanna Jakab a tras atenţia că atâta timp cât nu este eradicat la nivel global, paludismul poate reapărea în regiunea Europeană, fiind ”importat” de oameni care călătoresc în zone cu malarie. 

Anul trecut, au fost înregistrate 214 milioane de cazuri de paludism în întreaga lume şi 438.000 de decese din această cauză, în special în Africa subsahariană.

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...
Ultima oră
Pe aceeași temă