15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentarii vor schimbări majore la legea antifumat. Ministerul Sănătăţii se opune vehement

Parlamentarii vor schimbări majore la legea antifumat. Ministerul Sănătăţii se opune vehement

Parlamentarii discută din nou modificarea Legii antifumat prin redefinirea “spațiului public închis” și se propun excepții care ar putea permite, în realitate, să se fumeze în spațiile destinate petrecerii timpului liber, dar și la locul de muncă.

Ministerul Sănătății respinge orice modificări care fac mai permisivă legea și atrage atenția că orice concesie se traduce prin mai multe îmbolnăviri. Propunerea nu numai că nu răspunde obligației statului de a lua măsuri pentru protejarea sănătății cetățenilor, ci este un pas înapoi enorm față de standardele de protecție a sănătății stabilite de actuala lege, ba chiar față și de prevederile vechii legi. După cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr. 29/2016, actuala formă a legii asigură dreptul fundamental la sănătate al adultului și copilului” – atrage atenţia MS într-un comunicat.

Fumatul, posibil în orice loc

Coordonatorul Programului naţional STOP FUMAT, dr Magdalena Ciobanu, a precizat pentru România Liberă că demersurile de schimbare a legii riscă să anuleze toate eforturile depuse până acum, iar aprobarea proiectului de lege ar aduce România într-o situaţie mai gravă chiar decât în 2004. “Proiectul de lege depus de Cristiana Anghel, fosta senatoare în legislatura precedentă prevede modificarea atât a definiţiei spaţiului public, dar şi permisiunea de a crea spaţii în care să se fumeze, cu condiţia ca acele spaţii să fie destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului. Dat fiind faptul că fumatul se poate asocia oricărei activităţi a omului, practic, legea, fiind extrem de inexactă, ar permite fumatul în absolut orice loc, pentru că într-un restaurant se mănâncă şi se consideră că a fuma este o activitate asociată fumatului; la birou, dacă lucrezi la calculator, poţi să consideri că acest lucru este iarăşi o activitate asociată fumatului” – atrage atenţia medicul.  

Efecte benefice

Ministerul Sănătăţii argumentează efectele benefice ale legii intrate în vigoare în luna martie a acestui an prin faptul că “a scăzut numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul ca urmare a aplicării Legii nr. 15/ 2016 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, reiese din datele furnizate de Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar”.

Datele oficiale arată că implementarea legii care interzice fumatul în spațiile public a condus la scăderea numărului de externări pentru boli atribuibile fumatului  în 2016 versus 2015, ceea ce se traduce prin mai puține îmbolnvăriri acute provocate de tutun. În perioada martie-august 2016, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, s-au înregistrat mai puține cazuri externate:

– 5,4% (1.267 cazuri) mai puține cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru boli ischemice coronariene;

– 11,5% (88 cazuri) mai puține cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru accident vascular cerebral;
– 1,7% (638 cazuri) mai puține cazuri pentru adulţii spitalizaţi pentru exacerbare a bronhopenumoniei obstructive cronice sau astm;
– 5,4% (708 cazuri) mai puține cazuri pentru copiii spitalizaţi pentru exacerbare a astmului sau pentru o infecție acută de căi respiratorii superioare (IACRS).

“Dacă urmărim datele statistice, vedem că 1.993 adulți și 708 copii nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat în 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015. Implementarea legii a fost singura schimbare semnificativă produsă în acest interval, deci putem considera în mod rezonabil că îmbunătățirea este în directă legătură cu aplicarea legii. Acest fenomen s-a înregistrat și în alte țări în care s-au aplicat măsuri ferme de reducere a fumatului în spații publice”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Legea anti-fumat, schilodită

El a scris pe pagina sa de Facebook că „La umbra respingerii premierului, oarece domni din Parlament au trecut deja la treabă. Pentru reamintire, COMISIA DE SĂNĂTATE din Senat (!!!), condusă şi atunci şi acum de distinşi membri ai noului Partid Stat Dragnea (PSD) – parte dintre domniile lor chiar distinşi membri ai breslei medicale – au propus modificări care nu înseamnă altceva decât o SCHILODIRE a legii antifumat”. Vlad Voiculescu a mai spus că formă actuală a legii antifumat este doar unul dintre punctele care merită şi trebuie apărate de întreaga societate împotriva intereselor industriei tutunului şi împotriva intereselor unor anumiţi membri ai Parlamentului. Senatul a aprobat deja tacit modificarea legii, însă Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor a dat aviz negativ. În final, Comisia pentru sănătate publlică va face un raport de aprobare sau respingere a modificărilor legislative, iar Camera Deputaţilor va fi camera decizională.

CIFRE

2.700 de români nu au mai necesitat spitalizare pentru o acutizare a unei boli provocate sau agravate de fumat în 2016

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...
Ultima oră
Pe aceeași temă