15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPersoanele cu rabie, tratate în spitalizare de zi, chiar dacă nu sunt...

Persoanele cu rabie, tratate în spitalizare de zi, chiar dacă nu sunt asigurate

CNAS propune creşterea numărului serviciilor acordate persoanelor neasigurate, printre care supravegherea gravidei pe durata sarcinii şi lăuziei, dar şi spitalizarea în regim de zi a pacienţilor cu boli cu caracter epidemiologic care nu necesită izolare, un exemplu fiind tratamentul rabiei.

Prin proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea HG 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi proiectul Contractului cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a introdus câteva noutăţi în pachetul minimal de servicii, acordat pentru situaţiile în care pacientul nu poate dovedi calitatea de asigurat.

În asistenţa medicală primară au fost revizuite serviciile de prevenţie acordate în cadrul pachetului minimal.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, în pachetul minimal de servicii medicale au fost introduse consultaţiile pentru supravegherea evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Potrivit noilor reglementări, o gravidă are dreptul la o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere. Motivul pentru care s-a propus această schimbare a urmărit să fie stabilită periodicitatea acordării acestui tip de servicii.

În asistenţa medicală spitalicească, persoanele neasigurate pot fi, în prezent, internate numai pentru urgenţe medico-chirurgicale.

Noul proiect prevede că, în cadrul criteriilor pe baza cărora se efectuează internarea pacienţilor în regim de spitalizare de zi, a fost introdus criteriul epidemiologic, respectiv cazul pacienţilor care necesită tratament în afecţiuni ce nu necesită izolare. Modificările propuse au vizat asigurarea accesului pacienţilor la servicii medicale cu impact în sănătatea publică, cum ar fi, spre exemplu, tratamentul rabiei.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă