14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPlanuri sportive pentru 2017. Cum să îți păstrezi interesul pentru mișcare în...

Planuri sportive pentru 2017. Cum să îți păstrezi interesul pentru mișcare în noul an

Știu, te lași de fumat, vrei să îți iei în sfârșit timp să scrii cartea aia, să petreci mai mult timp cu cei dragi, să salvezi pinguinii, să scapi planeta de încălzirea globală și de defrișări, să devii mai bun, să economisești, să-ți faci rost de pătrățele pe abdomen! Un plan admirabil, obiective mărețe, doar că trage aer în piept și alege două maximum, să fii sigur că eviți depresia neîmplinirilor.

 

Formula asta se aplică și obiectivelor tale sportive, care trebuie să își facă loc printre celelalte, în același răstimp al unei zile, în cadrul unui plan structurat. Fără a încerca să diminuez entuziasmul decizional din această perioadă vulnerabilă, fac totuși un apel la calm! și la prudență!, pe orice nivel te-ai afla în relația cu mișcarea.

1. „Adio, sedentarism!“

Așadar, ți-ai propus ca în noul an să începi să faci mișcare. Vrei poate să scapi de ceva kilograme în plus, să fii mai flexibil și să nu te mai plângi de dureri de spate sau încheieturi ruginite, sau poate vrei să fii mai tonifiat, sau pur și simplu drumul spre inima unei persoane la care tânjești trebuie să treacă pe la sală!

În primul rând, ești la un început de drum și contează enorm cum pășești în zona asta. Sfatul meu este să experimentezi. Încearcă tot ce poți: de la nordic walking la înot, de la sala de forță la tae bo, de la pilates la alergare, de la bicicletă la tenis de câmp. Încearcă săptămânal măcar două activități sportive. Să vezi cum te simți în timp ce le practici și cu care dintre ele rezonezi cel mai bine.

După ce te-ai decis, ia-o ușor. Începe cu două ședințe pe săptămână. Vezi cum merge. Te simți ok cu atât? Vrei să crești orele acordate sportului? Totul este să faci lucrurile etapizat, ca să nu simți că te epuizezi și că îți pierzi interesul, dar nici să faci prea puțin și să nu îți îndeplinești obiectivul. Balanța e la tine.

2. „Vreau mai mult!“

Ai trecut de faza de amorez, fluturii din stomac și-au luat zborul spre alte zări, ai deja jumătate de an sau poate chiar un an de alergare/înot/tenis etc., și ai intrat cu noul tău obicei într-o rutină care ți-e dragă. Felicitări! Înseamnă că ai descoperit ce îți place, că ai fost consecvent, că te-ai ținut de plan și deja niște rezultate au apărut, poate chiar ți-ai atins obiectivul! Doar că etapa asta de platou parcă nu mai poate dura la nesfârșit, simți că trebuie să treci la un alt nivel!

Și care să fie acesta? Nu știi. Greșit, știi deja, doar că trebuie să așezi lucrurile în perspectivă, analizând puțin situația. Să luăm drept exemplu alergarea. Vrei să îți îmbunătățești timpul pentru o anumită distanță? 800 de metri, 5 km, 10 km, semimaraton, maraton? Vrei să încerci un ultra? De ce vrei asta? Ca să fii mai bun trebuie să investești mai mult timp în antrenamente. Ai acest timp? De unde îl vei lua? Din job/alte hobby-uri/activități împreună cu familia, viață socială? Care ar putea fi consecințele? Cât de mult îți dorești asta? La ce ești dispus să renunți? Unde vrei să ajungi? Ce vrei să descoperi? De ce? În funcție de cât de ambițios este obiec­tivul tău, s-ar putea să ai nevoie de un coach, ca să faci lucrurile corect, nu după ureche sau testând programe de pe Internet. Ai un buget pe care îl poți aloca lunar pentru asta?

3. „M-am accidentat, mă las de sport!“

Nu te hazarda. Ești într-un moment delicat, dar va trece. Trebuie să te înarmezi cu răbdare și să urmezi terapia sugerată de medic. Află de la el următoarele: (…)

(…) continuarea articolului pe Adrenallina.ro.

 

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă