11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialPrimul caz de infecție cu West Nile în județul Tulcea, confirmat la...

Primul caz de infecție cu West Nile în județul Tulcea, confirmat la Institutul Cantacuzino

Institutul Cantacuzino din București a confirmat prezența virusului West Nile în cazul unei persoane, în vârstă de 63 de ani, din județul Tulcea. 

'Am primit confirmarea din partea Institutului Cantacuzino cu privire la femeia în vârstă de 63 de ani, din comuna Jijila, în cazul căreia s-a confirmat suspiciunea de West-Nile. Am informat medicul din localitate pentru a lua măsuri de igienă în acest caz și urmăm procedura standard', a declarat vineri pentru Agerpes directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Nicolau.

Ea a amintit că acesta este primul caz de gen confirmat în județul Tulcea de către specialiștii institutului bucureștean, până în prezent DSP înregistrând patru cazuri de suspiciuni de infecție cu virusul West Nile.

Din anul 1996, atunci când România s-a confruntat cu o epidemie de infecții neurologice cu West Nile la om, epidemie soldată cu 40 de decese, autoritățile sanitare monitorizează anual în perioada mai-octombrie cazurile de West Nile în diferite județe din țară, cele mai multe situate în Lunca Dunării. Printre aceste județe se află și Tulcea.

Din anul 2004, specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării derulează proiecte pentru monitorizarea virusului West Nile și a modului în care acesta se transmite. Proiectul care se află în derulare în prezent este coordonat de Institutul "Cantacuzino" din București.

Introdus în Delta Dunării de păsările migratoare din zona Africii, virusul West Nile, transmis la mamifere prin înțepăturile de țânțari, poate cauza mortalități însemnate în efectivele păsări domestice și sălbatice, dar și în cele de cabaline. Mamiferele, inclusiv omul, reprezintă gazde tangențiale ale virusului.

Printre manifestările clinice la om cea mai frecventă este așa numita 'gripă de vară', cu dureri de cap, probleme respiratorii, dureri musculare, simptome care adesea sunt ignorate și dispar în câteva zile. La diverse persoane, pe fondul imunității scăzute, apar însă formele grave care pot duce la deces sau la persistența unor sechele de natură neurologică, paralizii irecuperabile ale membrelor, de exemplu.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă