12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialProducătorii de medicamente cred că taxa clawback a fost umflată

Producătorii de medicamente cred că taxa clawback a fost umflată

Producătorii de medicamente din România cer realizarea unui audit independent asupra datelor folosite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru calculul taxei clawback, afirmând că a fost menținută la un nivel nejustificat de mare în trimestrul al doilea. CNAS se oferă să pună la dispoziție toate datele necesare.

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) sunt nemulțumite de modul în care CNAS calculează taxa clawback. Președintele ARPIM a declarat în iulie că, potrivit estimărilor Cegedim, valoarea taxei clawback aferentă trimestrului al doilea al anului 2015 este între 15% şi 20%, fapt care se datorează procesului de reactualizare a preţurilor la medicamente din cauza căruia operatorii din piaţă au aşteptat noile preţuri înainte să comande alte medicamente şi astfel au lucrat doar cu stocuri foarte mici.

Iar Dragoș Damian, președintele APMGR, spune că modul în care CNAS calculează taxă clawback a condus la situații în care unele companii plătesc taxa clawback aproape egală cu cifra lor de afaceri din trimestrul al doilea.

„Un control independent asupra modului în care se calculează taxa clawback și a datelor folosite este singura modalitate prin care se pot corecta aceste deficienţe grave ale mecanismului de aplicare a taxei clawback, dată fiind totala lipsă de transparență a CNAS față de producători. Companiile farmaceutice au intentat deja o serie de procese împotriva CNAS, pe care le câștigă pe bandă. Avem situații aberante, în care, pentru unele companii, CNAS a decontat aceeași sumă în trimestrul 2/2014 și în trimestrul 2/2015, dar acestea au de plată acum o taxă clawback cu 20% mai mare decât anul trecut. Există semnale în care companii plătesc taxă clawback aproape identică cu cifra lor de afaceri din trimestrul 2/2015, ceea ce înseamnă practic insolvență”, a declarat Damian.

Contactată de „România liberă“, purtătoarea de cuvânt a CNAS, Mihaela Tănase, a declarat: “Este o metodă de calcul utilizată și în alte state, foarte clară și bine stabilită. Suntem transparenți și pentru oricine dorește să verifice punem la dispoziție toate datele necesare”.  

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă