10 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialPublicitatea pentru medicamente va fi INTERZISĂ la radio şi la televiziune

Publicitatea pentru medicamente va fi INTERZISĂ la radio şi la televiziune

Publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă prin lege, informează Mediafax.

Publicitatea va rămâne permisă în alte medii de informare, pentru medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, arată un proiect de lege votat luni de Senat, în calitate de cameră decizională.

Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi “pentru” şi şapte voturi “împotrivă”, a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură şi Comisa pentru sănătate publică pentru că iniţiativa “impune restricţii excesive şi nejustificate care încalcă dispoziţiile constituţionale şi, pe de altă parte, contravine unor directive europene”.

Proiectul de lege, iniţiat de senatorul UDMR Alexandru Vegh, stipulează că “pot face obiectul publicităţii destinate publicului larg, pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune, acele medicamente care prin compoziţia şi obiectivul lor sunt destinate şi concepute pentru a fi utilizate fără intervenţia unui medic în ceea ce priveşte diagnosticul, prescrierea sau urmărirea tratamentului, la nevoie cu recomandarea farmacistului.”

De asemena, iniţiativa legislativă mai prevede interzicerea publicităţii pentru farmacii la televizor sau radio de natură a “induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum şi publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente.”

Potrivit proiectului de lege, sunt interzise inclusiv comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale.

“Se interzice plasarea de ţigări ori alte produse din tutun sau de produse ale unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, precum şi plasarea de produse sau tratamente medicale”, se arată în proiectul de act normativ.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi are caracter organic. Senatul urmează să transmită legea spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă