18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRaport: 1 din 3 oameni suferă de malnutriţie

Raport: 1 din 3 oameni suferă de malnutriţie

Obezitatea este tot mai prezentă în lumea contemporană, în timp ce malnutriţia persistă în ţările cele mai sărace şi tinde să devină normă, se arată în studiul Global Nutrition Report. "O persoană din trei suferă de malnutriţie", afirmă Lawrence Haddad, copreşedinte al grupului care a elaborat studiul. "Trăim într-o lume în care să fii prost hrănit este noua normă. Toţi trebuie să spunem că acest lucru este inacceptabil", adaugă cercetătorul asociat la International Food Policy Research Institute. 

Cel puţin 57 din cele 129 de ţări luate în considerare prezintă niveluri ridicate atât de malnutriţie – reflectate în întârzieri în creştere şi anemie -, cât şi obezitate şi exces de greutate la vârsta adultă, arată raportul. Numărul copiilor sub cinci ani supraponderali se apropie în prezent de numărul celor care au o greutate prea mică faţă de înălţime. În plus, obezitatea şi excesul de greutate progresează în fiecare regiune din lume, reprezentând "o provocare colosală" practic în fiecare ţară. Malnutriţia este cauza a aproape jumătate din decesele înregistrate în rândul copiilor de sub cinci ani. Asociată cu regimuri alimentare neadaptate, ea constituie primul risc de sănătate publică, conform raportului citat de Agerpres. 

"Am pornit prost în atingerea obiectivelor în materie de nutriţie", apreciază raportul. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a introdus printre obiectivele sale de dezvoltare durabilă în 2015 să pună capăt oricărei forme de malnutriţie până în 2030. Însă scăderea nivelului anemiei este atât de lentă încât obiectivul va putea fi atins doar în 2130 în loc de 2030. Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) vizează o scădere de 50% a anemiei la femei până în 2025. S-au înregistrat totuşi progrese. De exemplu, numărul copiilor sub cinci ani cu întârzieri de creştere scade la nivel global, cu excepţia Africii şi Oceaniei. 

Unele schimbări modeste ar putea pune multe ţări pe calea bună pentru realizarea obiectivelor în domeniul nutriţiei, adaugă raportul. "Elementul cheie al succesului este angajamentul politic", afirmă Lawrence Haddad. Vor fi necesare 70 de miliarde de dolari pentru a ajunge la reducerea întârzierii în creştere, a malnutriţiei severe şi la scăderea anemiei. 

Finanţat de fundaţii filantropice şi organizaţii publice, Global Nutrition Report a fost elaborat de un grup de experţi internaţionali. El evaluează anual starea obiectivelor de nutriţie asumate în 2013 de membrii OMS până în 2015.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...
Ultima oră
Pe aceeași temă