21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialRecord de transplanturi renale cu donator în moarte cerebrală în 2013

Record de transplanturi renale cu donator în moarte cerebrală în 2013

Numărul transplanturilor renale de la donatori în moarte cerebrală fost, în 2013, cel mai mare din ultimele două decenii, respectiv 77 de cazuri, până acum aceste intervenţii făcându-se, în majoritate, cu rinichi de la persoane în viaţă, relatează Mediafax.

Potrivit prof. dr. Ioanel Sinescu, la capitolul transplanturi renale, numărul intervenţiilor de acest fel a fost, în 2013, cel mai mare din ultimii cinci ani – 115, faţă de 55 în 2012.

"Tot pentru 2013, putem vorbi despre un record absolut în ceea ce priveşte transplantul renal de la donatori în moarte cerebrală – 77 de astfel de transplanturi. Dacă ne gândim că în anul 1998 au fost efectuate doar două transplanturi cu rinichi de la astfel de donatori, creşterea este spectaculoasă. Este important să precizăm că, în momente tragice, sunt persoane care se gândesc la salvarea altor vieţi", a spus Ioanel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni, cu ocazia Congresului Naţional de Urologie ROMURO 2014.

Anul trecut, la Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni s-au făcut 7.584 de internări, în creştere, de asemenea, față de 2012, când au fost înregistrate 6.781.

Din totalul internărilor de anul trecut, 7.391 au fost pentru proceduri urologice, media zilnică fiind de 35.

În ceea ce privește intervenţiilor chirurgicale deschise, numărul acestora a fost în continuă scădere din 2010, de la 3.667 la 3.422 în 2011, 3.218 în 2012 şi 3.173 în 2013.

Odată cu această scădere, a crescut numărul intervenţiilor laparoscopice – cunoscute şi ca minim invazive.

Academicianul Sinescu a mai spus că Asociaţia Română de Urologie – integrată, ca specialitate, încă de la începuturile ei în Europa (1909), iar juridic din 2005 – se dezvoltă cu multă vigoare în performanta şi generoasa arie profesional-ştiinţifică patronată de Asociaţia Europeană de Urologie (EAU). "Rezultă, cu prisosinţă, că urologia românească, prin tot ceea ce înseamnă şi reprezintă ea, este o urologie europeană" a concluzionat Ioanel Sinescu.

La rândul său, prof. dr. Dan Mischianu, preşedintele celui de-al XXX-lea Congres al Asociației Române de Urologie, a spus că urologul modern a depăşit de mult etapa de uroscopist sau endoscopist, fiind obligat să fie nu doar un chirurg îndemânatic, ci şi "un urolog prietenos, (…) capabil şi dornic să coopereze cu colegi din multe alte specialități – nefrologi, dermatologi, cardiologi, endocrinologi, internişti şi mulţi, mulţi alţii, pentru a diagnostica şi trata bine şi competent toţi bolnavii".

Mischianu a adăugat că urologia, ca specialitate chirurgicală, se redescoperă zi de zi şi este perfect conectată la noul din tehnologie. "Cred, absolut fără niciun dubiu, că într-un început de mileniu debordant, printre display-uri, PC-uri, online-uri, Facebook-uri, markeri şi eprubete care conţin, până la urmă, sânge uman, urologul trebuie să rămână, în primul rând, un clinician", a mai spus el.

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă