22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRomânia marchează Ziua Internaţională a Prematurităţii

România marchează Ziua Internaţională a Prematurităţii

România este una dintre țările care marchează în data de 17 noiembrie Ziua Internaţională a Prematurităţii. 

Asociaţia Unu şi Unu desfășoară anul acesta o campanie de conștientizare pe rețele de socializare pentru a marca Ziua Internațională a Prematurității. În semn de susținere a prematurilor dar și pentru a face această cauză și mai cunoscută, Asociația invită internauții să își schimbe poza de profil pe rețelele de socializare. 

Ziua Internațională a Prematurității se află în 2015 la a V-a ediție la nivel global, iar anul trecut peste 60 de țări din întreaga lume au organizat diverse evenimente. Ziua Internațională a Prematurităţii a fost recunoscută de oficialităţi ȋncă din 2011 prin iniţiativa Organizatiei EFCNI (Fundația Europeană pentru îngrijirea copiilor nou-născuți) care apară interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora, la care este afiliată şi Asociaţia Unu şi Unu din România.

Studiile ONU, EFCNI sau UNICEF la nivel internațional arată că 79% dintre bebeluși sunt născuți între 32 și 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Nou născutul înainte de 28 de săptămâni de gestație este expus unor riscuri mari de a dezvolta probleme severe de: surditate 3%; cecitate (orbire) 8%; paralizie cerebrală 8-12%; retard mintal 14%.

Nou născuții între 1500 și 2500 de grame pot avea diferențe ale coeficientului de inteligență față de un nou născut la termen. Nou născuții ce cântăresc peste 2500 de grame au un risc foarte mic de apariție a unui retard în dezvoltare.

Conform informațiilor preliminare publicate de Ministerul Sănătății prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și Fundația CRED în documentul “Evaluarea regionalizării îngrijirilor pentru nou-născuți în anul 2014”, România înregistrează una dintre cele mai crescute rate ale copiilor născuți cu greutatea egală sau mai mică de 2500 gr-10,24%, din care 3,5% sub 1999 grame.

Adaptarea nou-născutului prematur la viață extrauterină se realizează în condiții de dificultate, atât pentru bebeluși, cât și pentru părinți, iar aceste probleme merită a fi aduse în atenția publicului larg și nu în ultimul rând trebuie să prevenim răspândirea fenomenului de prematuritate și în România. 

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă