20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialRomânia şi Bulgaria iau măsuri comune în privinţa accesului pacienţilor la medicamente

România şi Bulgaria iau măsuri comune în privinţa accesului pacienţilor la medicamente

Pacienții români şi bulgari vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, dintr-o țară, dar se găsesc în cealaltă. Acest lucru va fi posibil în baza unui acord de cooperare bilaterale, România și Bulgaria putând conveni asupra unor soluții comune pentru a depăși lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situație.

De asemenea, ca semnatare ale Acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, cele două ţări vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obținerii unor reduceri de preț, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum și o poziție comună cu privire la prețul confidențial sau, după caz, reducerile de preț care vor fi cerute pentru medicamentele respective.

​Ministerul Sănătăţii anunţă într-un comunicat de presă că procedura privind acordurile comune încheiate cu producătorii de medicamente ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre țările semnatare ale acordului de cooperare, pentru medicamentele cu denumiri comune internaționale noi și pentru așa-numitele medicamente orfane, utilizate în tratarea bolilor foarte rare. Astfel, pacienții vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi și eficiente pentru diagnosticul lor și, pe de altă parte, vor fi asigurate economii în bugetele celor două țări.

​Deciziile privind implementarea Acordului vor fi luate, prin consens, de către Comitetului de coordonare pentru acțiuni comune ce urmează să fie creat în acest scop, iar prima ședință a comitetului va avea loc în România, ca depozitar al acordului, în termen de o lună de la intrarea lui în vigoare. ​"Ulterior, și alte guverne din spațiul european se pot alătura acestui proiect de cooperare voluntară inițiat de România și Bulgaria, care vizează o abordare comună care să asigure accesul la tratamente eficiente în Europa Centrală și de Est" – se menţionează în comunicatul MS.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă