Achim Kautz, Policy Director al European Liver Patients Association (ELPA), a explicat pentru România liberă de ce este atât de răspândit virusul hepatitei C în România şi ce pot face autorităţile române pentru a-l eradica
România liberă: Din 2009 până în 2013, numărul de pacienţi cu hepatita C aflaţi sub tratament a crescut în România cu 20%. Cum apreciaţi această creştere?
Achim Kautz: E important de văzut dacă sunt pacienți nou diagnosticați pentru că s-au infectat recent sau sunt dintre cei care au purtat infecția mai multă vreme. Nu se poate spune dacă e un număr mare sau mic, depinde de activitățile de screening realizate în țară pentru a găsi acești pacienți. Dacă ai 20% persoane nou infectate, este un număr foarte mare, care e comparabil cu Egipt, acum câțiva ani, care avea cea mai mare prevalență din lume, de 25%. Pe de altă parte, dacă inițiezi programe de screening, desigur poți descoperi într-un an cu 20% mai mulți pacienți care erau deja infectaţi fără să o ştie. De exemplu, se întâmplă în Germania, unde guvernul nu a realizat multă vreme că hepatita C este o mare problema. Recent a fost inițiat un program de screening și așa s-a înregistrat un salt de la 30% la 50% pacienți nou diagnosticați, deci avem o prevalență similară cu România. Pe ansamblu este totuşi bine, deoarece dacă ești conștient că ai hepatită, ai posibilități diferite ca pacient. Dacă ai hepatită și știi asta, poți să îți schimbi stilul de viață, iar asta e foarte important. Poți să renunți la fumat, la băut, poți să adaugi nutrienți, poți să faci exerciții fizice și, mai ales, poți să eviți să infectezi pe alții. Dacă ești diagnosticat, chiar dacă nu ești supus imediat unui tratament, ai un avantaj și poți să îți prelungești viața.
Pe de altă parte, asociațiile pacienților, dar şi organizaţiile doctorilor susţin că toți pacienții trebuie să primească un tratament și, în cel mai bun caz, să primească cele mai noi medicamente. Acum, ratele de eficienţă la noile tratamente este de 95% , în 8 până la 12 săptămâni, cu efecte secundare minime sau chiar rare efecte secundare.
Prin comparație, vechile tratamente, care au fost folosite ani la rând, au o rată de succes de doar 40%, după un an de tratament, cu multe efecte secundare. Oamenii nu mai pot merge la muncă, nu pot avea copii, au depresii, alte probleme care cresc costul pentru stat.
România are un avantaj, anume că aveți foarte bine definite grupele de bolnavi. O mare parte dintre cei 600.000 de pacienți au fost infectați în anii ‘75-‘85. Atunci, a existat un baby-boom și circa 10% din populația de această vârstă a fost infectată. Iar printre persoanele care au acum între 65-70 de ani, procentul este chiar mai mare.
Dacă s-au infectat în anii ’80, au descoperit infecţia abia acum?
Da, pentru că hepatita este o boală silențioasă, tocmai asta e problema. Hepatita nu are simptome. Procesul de inflamare este foarte tăcut. Dacă ești obosit sau ai probleme de concentrare, acestea sunt simptome și pentru alte situații, toată lumea e obosită și ocupată. Hepatita este o boală foarte asimptomatice. După progresul inflamației, a inflamării țesutului ficatului, numită fibroză, când țesutul dezvoltă cicatrici, se ajunge la ciroză și abia atunci apar simptomele. Dar la acest stadiu, este prea târziu. Dacă ai cele mai noi medicamente, în prima fază a cirozei, le poți folosi, dar nu în a doua și a treia. Iar în România, din cele 600,000 persoane care se estimează a fi infectate cu virusul hepatitic C, doar 10% sunt diagnosticate. Asta înseamnă că peste 500.000 de persoane nu știu că au hepatită și nu sunt conștiente de simptome. Iar aceasta este o problemă pentru România, ar fi necesare campanii de conștientizare, de pregătire a doctorilor.
Potrivit Casei Naţionale de Sănătate, 25% dintre românii află că au hepatită în stadii deja târzii. De ce credeţi că se întâmplă aşa?
Cred că numărul e chiar mai mare. A fost o explozie a acestei infecții până în 1994-1995, deoarece hepatita C nu era cunoscută până în 1989. Abia în 1991, am fost capabili să testăm sângele și produsele din sânge pentru hepatita C. Prin urmare, de fiecare dată când se făcea o operație sau o altă procedură medicală care presupunea contact cu sângele, riscul de infecție cu hepatită era foarte mare. Deci abia din 1995, sângele a fost sigur.
Desigur, o altă zonă de răspândire este cea a utilizatorilor de droguri injectabile. Dar aceștia sunt într-un număr totuși redus. Majoritatea bolnavilor sunt dintre cei infectați înainte de 1991. Am analizat populația și se poate vedea că prevalența în grupurile de vârstă de peste 65 de ani este de 7%, în timp ce în grupurile de vârstă mai mici de 65 de ani este de doar 1%.
O parte dintre pacienţi sunt convinşi că s-au infectat după ce au mers la dentist.
Da, se poate întâmpla și asta. Singura posibilitate de a transmite hepatita C este doar prin sânge. Nu există alta. Produsele din sânge sunt testate. Dar ce se întâmplă dacă te duci la dentist, iar instrumentele nu sunt sterilizate cu tehnică de înaltă calitate. Sau că dentistul, pentru a face o economie sau pentru că nu are timp, nu le mai sterilizează cum trebuie, le spală doar cu apă. Dar virusul hepatite C este foarte rezistent. E nevoie de o sterilizare la temperaturi înalte, pentru a fi omorât de pe instrumente. Același lucru se aplică și la saloanele de manichiură sau pedichiură. Aceasta este o zonă de infectare subestimată. Unele dintre saloane nici măcar nu știu cum trebuie să își sterilizeze instrumentele. Folosesc același foarfece pentru toată lumea. Chiar și dacă ai micro răni, posibilitatea de a te infecta e foarte mare. Ca să înțelegeți care e puterea de transmisie a hepatitei C: Dacă, de exemplu, te afli într-o cadă și te tai la deget, iar cineva toarnă o găleată mare cu sânge cu HIV, te infectezi. În schimb, e suficient doar un pahar cu sânge infectat cu virusul hepatitei C. În plus, chiar și după șase zile în afara corpului, uscat fiind, virusul hepatitei C tot se transmite.
Pe noi ne șochează că ginecologii nu sunt conștienți de aceste riscuri. Chiar dacă există microrăni, nu trebuie să curgă sânge, dacă se folosesc instrumentele de la o femeie la alta, foarte multe se infectează.
Pare că nu suntem conștienți de cât de ușor este să ne infectăm.
În lupta pentru eradicarea hepatitei C, e important să acționăm pe trei niveluri: prin prevenirea noilor îmbolnăviri, prin detectarea celor care sunt deja bolnavi, care pot transmite mai departe boala, și prin oferirea celor mai bune tratamente la cele mai bune raporturi de cost-eficiență. Dar guvernul român nu recunoaște cele trei niveluri. Nu există activități de prevenție, nu există o depistare eficientă a bolnavilor realizată de guvern, iar rata de tratament este ridicol de mică, de doar 6.000 de oameni pe an. Rata de infectare este mai mare decât a tratamentelor. Mai mult, cu vechile tratamente, șansele de vindecare sunt de numai 40%, ceea ce înseamnă că doar 2400 de bolnavi sunt vindecați. Restul până la 6.000 nu au nici o șansă și vor muri din cauza cancerului.
Dar noile tratamente sunt foarte scumpe pentru statul român.
Nu, e greșit. Ai nevoie de 48 de săptămâni pentru a trata un bolnav, pe vechiul tratament, cu o rată de succes de doar 50%, să spunem. Dar s-ar putea ajunge până la 96 de săptămâni, deci doi ani, cu tratamente săptămânale, cu numeroase efecte secundare, cu medicamente scumpe, cu vizite la doctori, care trebuie plătiți, cu numeroase impacte sociale. Dacă calculezi toate acestea, costurile sunt mult mari decât dacă folosești cele mai noi medicamente, pentru care tratamentul durează doar 12 săptămâni, fără efecte secundare, cu o rată de succes de 95%.
În plus, unele țări au început să negocieze cu industria producătoare de medicamente, pentru reducerea prețului celor noi. În Germania sau în Franța, Belgia sau Austria, noile tratamente sunt mai ieftine, ca preț, decât cele vechi. Poți economisi pe an până la un miliard de euro, dacă se începe tratamentul cu noile medicamente.
Ce e dezamăgitor, ca reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, este că guvernul român a admis în ultimii trei ani că trebuie să pornească noul tratament, dar tot timpul se schimbă responsabilitățile și nu e nimeni care să abordeze această problemă holistic. Iar guvernul poate cere ajutorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru sprijin, dar nu a făcut-o, poate cere ajutorul UE. Guvernul român a semnat o declarație, la Geneva, anul trecut, un angajament al OMS privind hepatita, prin care se angaja să acţioneze pentru conștientizarea hepatita C, să lupte cu hepatita C. Dacă OMS va verifica ce a făcut statul român, se va vedea că nu a făcut mai nimic. Guvernul se poate lăuda, dar noi observăm că nu fac mare lucru.
Au început un program de screening.
Da, dar numai screening nu e o strategie, e numai un început. E ceva bun, dar hepatita C este o boală care nu priveşte doar Ministerul Sănătății. Costurile sociale ale hepatitelor – la hepatita B stați chiar mai rău – sunt o chestiune care privește şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru că acesta trebuie să plătească mai mult. Mă întreb de ce Ministerul Finanțelor nu intervine, pentru că se pierd bani, prin aplicarea unor tratamente vechi. Se pot economisi miliarde cu noile tratamente.
