14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialSănătatea adolescenţilor este neglijată în toată lumea

Sănătatea adolescenţilor este neglijată în toată lumea

În timp ce starea de sănătate a copiilor sub cinci ani s-a îmbunătăţit considerabil în lume, cei între 10 şi 24 de ani suferă de decenii de lipsă de îngrijire şi prevenţie, mai ales în ţările sărace, ceea ce le compromite viitorul, potrivit unui amplu studiu publicat în revista britanică ‘The Lancet’, citată de agenţia France Presse, preluată de Agerpres

Două treimi dintre tinerii de aceste vârste din lume cresc în ţări unde se manifestă virusul SIDA, sarcinile precoce, relaţiile sexuale neprotejate, precum şi depresia şi violenţa, care le ameninţă zilnic sănătatea, bunăstarea şi speranţa de viaţă, relevă cercetătorii în studiul lor realizat între anii 1990 – 2013. Cu toate acestea, observă ei, există modalităţi de prevenire pentru a remedia aceste situaţii. 
Adolescenţii şi tinerii între 10 şi 24 de ani reprezintă un sfert din populaţia planetei, adică 1,8 miliarde de oameni. Numărul lor ar urma să ajungă la două miliarde în anul 2032, notează AFP. 
Nouă din zece persoane din această categorie de vârstă locuiesc într-o ţară în curs de dezvoltare, unde riscurile sunt cele mai mari. Din 1990, rata mortalităţii în rândul acestor tineri a scăzut mai lent decât cea a copiilor sub vârsta de cinci ani. 
“Se acordă puţină atenţie tinerilor şi aceştia au acces la puţine resurse deoarece adolescenţa este adesea considerată ca fiind perioada de viaţă cu cea mai bună stare de sănătate”, comentează oamenii de ştiinţă, menţionând că persoanele între 10 şi 24 de ani au cea mai mică asigurare de sănătate dintre toate vârstele.
Relaţiile sexuale neprotejate constituie factorul de risc care a luat cea mai mare amploare în ultimii 23 de ani la categoria de vârstă cuprinsă între 10 şi 24 de ani, în timp ce alcoolul urmat de consumul de droguri rămân principali factori de risc doar pentru categoria de vârstă 20 – 24 de ani, semnalează cercetătorii. 
“Această generaţie de tineri poate transforma viitorul tuturor. (…) Este esenţial să se investească urgent în sănătatea şi educaţia lor”, a declarat profesorul George Patton de la Universitatea din Melbourne (Australia), care a coordonat cercetarea. În opinia sa, “cea mai bună investiţie care se poate face este să se asigure accesul gratuit şi de calitate la învăţământul secundar”, în condiţiile în care fiecare an de educaţie după vârsta de 12 ani este asociat cu un număr mai mic de sarcini precoce în cazul fetelor şi cu mai puţine decese atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor. 
Adolescenţa este un moment critic atât în plan biologic şi psihologic, cât şi social. Comportamentele adoptate în această perioadă de viaţă pot fi decisive pentru tot restul vieţii.

 

Cele mai citite

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Domeniul IT&C este cel mai atractiv pentru liceeni atunci când vine vorba despre viitorul lor loc de muncă (62%), urmat de zona de creare...

Juventus Torino a câștigat Cupa Italiei

Juventus Torino a câștigat a 15-a Cupă a Italiei din istoria sa, după ce a învins-o cu scorul de 1-0 pe Atalanta, în finala...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă