6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Scandalul dezinfectanţilor: Declararea STĂRII DE URGENŢĂ în sănătate, solicitarea organizatorilor protestului...

EXCLUSIV. Scandalul dezinfectanţilor: Declararea STĂRII DE URGENŢĂ în sănătate, solicitarea organizatorilor protestului de la Universitate

Scandalul dezinfectanţilor scoate la lumină din ce în ce mai multe nereguli din sistemul de sănătate din România, dar şi afacerile controversate ale patronului fabricii de substanţe biocide Hexi Pharma, care a declanşat o serie de anchete jurnalistice şi ale autorităţilor.

După ancheta făcută de Ministerul Sănătăţii, care a constatat doar 5% probe neconforme din testele de sanitaţie efectuate la spitale, Corpul de control al Guvernului va verifica, la rândul său, corectitudinea acestor teste privind eficiența biocidelor de la compania Hexi Pharma. Opinia publică, asociaţiile de pacienţi, dar şi personalul medical atrag atenţia asupra pericolului nedeclarării infecţiilor nozocomiale şi al nesiguranţei substanţelor biocide folosite în unităţile sanitare.

Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei “Dăruieşte Viaţă”, unul dintre iniţiatorii anunţului pe Facebook a protestului spontan de vineri seara de la Universitate, a declarat în exclusivitate pentru “România Liberă” că, în acest moment, s-a creat o confuzie generală despre testele de sanitaţie anunţate de Ministerul Sănătăţii şi testarea dezinfectanţilor Hexi Pharma existenţi şi la ora actuală în spitalele româneşti.

România Liberă: Cum vedeţi modul în care gestionează autorităţile situaţia creată în urma “scandalului dezinfectanţilor”?

Carmen Uscatu: Eu cred că lucrurile sunt mult mai adânci, poate că acest ministru este pus acolo să oprească nişte lucruri să se întâmple, dar nu cred că ministrul Patriciu Achimaş Cadariu muşamalizează lucrurile în acest scandal. Însă, este de datoria noastră să sesizăm această problemă extrem de gravă, să cerem o analiză a necesităţii declarării SITUAŢIEI DE URGENŢĂ în România, pentru că este o situaţie de urgenţă, atâta timp cât există această suspiciune că dezinfectanţii din trei sferturi din spitale sunt diluaţi şi cerem un plan de măsuri de urgenţă, pentru a reduce la minimum riscurile pentru fiecare pacient în parte. Sunt pacienţi care se află în acest moment în spitale, care astăzi sau mâine vor fi operaţi.

Rl: Pe ce vă bazaţi când afirmaţi că trei sferturi din spitale folosesc aceşti dezinfectanţi diluaţi? În urma controlului, Ministerul Sănătăţii a găsit doar 5% teste neconforme din 3.526.

C.U.: Dar nu vorbim despre aceleaşi lucruri. Ministerul nu a făcut o analiză a dezinfectanţilor, atenţie! Ministerul Sănătăţii a făcut teste de sanitaţie, adică s-a dus în spitale, după ce s-a făcut curăţenie de Paşte, a pus personalul să se spele probabil pe mâini cu apă şi săpun şi a luat probe să vadă dacă sunt bacterii. Nu a luat probe să vadă dacă sunt viruşi – eu pot să mă duc mâine cu o răceală în spital, să iau hepatita B sau C sau să iau SIDA, da?, că aceştia sunt viruşi. Deci a luat probe de bacterii, nicidecum ei nu au analizat aceşti dezinfectanţi pe motiv că nu au un laborator acreditat. De parcă nu trăim în Europa, unde pot fi analizaţi aceşti dezinfectanţi, acum aşteaptă să acrediteze ICECHIM-ul. Deci ei au testat lucruri total diferite.

Rl: Din ce spuneţi, se creează o confuzie…

C.U.: Exact, este o mare confuzie! Ei nu au luat stocurile cu dezinfectanţi, nu le-au blocat, habar nu avem în continuare ce este cu aceşti dezinfectanţi…

Rl: Deci acum s-au făcut teste de sanitaţie pe infecţii nozocomiale?

C.U.: Exact, dar doar pe bacterii! Au frecat bine, bine şi au zis “ăsta are vreo bacterie sau nu are?”… Au precizat ei undeva că au luat probe din aceşti dezinfectanţi? Deci testele de sanitaţie asta sunt… Îmi pare rău, România declară că are 0,5% infecţii nozocomiale. Aceleaşi DSP-uri, aceleaşi autorităţi s-au dus şi au luat aceste probe, adică cei care au minţit – în condiţiile în care în Europa infecţiile nozocomiale sunt de 3-5% -, s-au dus şi au refăcut testele şi poate au minţit din nou. Că ce? Este totul foarte bine în spitale? Şi oricum nu are legătură cu dezinfectanţii şi cu diluţiile… Vorbim aici de comunicarea cu populaţia, care ar trebui să fie în alertă maximă, pentru că, după părerea noastră, ceea ce se vehiculează acum, arată ca o bombă biologică cu ceas! Ceea ce s-a comunicat până acum, că aceşti dezinfectanţi sunt diluaţi de zece ori este o bombă! Au trecut două săptămâni de când Cătălin Tolontan a scris primul articol, iar dezinfectanţii sunt în continuare achizionaţi şi folosiţi în spitale, prin licitaţii sau nu.

Citește și: Protest spontan la Ministerul Sănătății: „Ștergem urmele crimei!”

Rl: Vineri seara, la ora 19.00, veţi organiza acest protest la Piaţa Universităţii. De ce?

C.U.: Da, pentru că vrem să mobilizăm Guvernul să abordeze aceste probleme identificate la nivel de ţară pretins europeană. Vrem nişte proceduri clare de inventariere şi gestionare a stocurilor, vrem identificarea stocurilor utilizabile, vrem analiză de compoziţie a acestor biocide, nu analize de sanitaţie, efectuate după proceduri oficiale, să eliminăm riscurile – ce spun aceşti medici nu au fost contrazişi cu nimic -, dacă spitalele au stocuri suficiente de materiale pentru prevenţia infecţiilor nozocomiale… Care sunt măsurile de urgenţă care s-au luat în două săptămâni? Este un infern. Mi se pare ceva incredibil!     

Rl: Credeţi că vor veni oamenii la Universitate?

C.U.: Este un protest spontan, vom ieşi să comemorăm şi morţii de până acum prin infecţii. Situaţia este mai dramatică decât în Colectiv, la nivel de cifre. Sunt sute, cred că mii de oameni care au murit din cauza infecţiilor din spitale. Nimeni nu spune acest lucru. Sunt oameni care merg în spitale şi devin purtători ai acelor bacterii şi apoi ajung din nou în spital pentru o operaţie banală de apendicită, mor. Avem un pacient care, în 2010 s-a infectat într-un spital din Brăila şi acum, în 2016, după ce i-am oferit un avocat pro bono, a câştigat un proces pentru infecţie nozocomială, a fost ceva îngrozitor nici un spital nu mai vroia să-l primească… Se întâmplă lucruri îngrozitoare.

Rl: Şi ce speraţi să se întâmple în urma acestui protest?

C.U.: În primul rând mobilizarea societăţii, care va duce, sper din tot sufletul, la mobilizarea Guvernului. Sper ca acest guvern să înţeleagă cât de gravă este situaţia şi că nu mai putem să tăcem, nu mai acceptăm să fim minţiţi în aşa fel şi să ne lăsăm conduşi spre un dezastru.   

Citește și: Scandalul dezinfectanților: Internauții ies în stradă. Ei cer Ministerului Sănătății o anchetă obiectivă

Protestul contra modului în care Ministerul Sănătății a gestionat până acum scandalul dezinfectanților va începe la ora 19.00, la Universitate.  

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă