10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCriza de la Spitalul Floreasca a luat sfârșit. Toate cele 22 de...

Criza de la Spitalul Floreasca a luat sfârșit. Toate cele 22 de demisii au fost RETRASE

UPDATE 13,10: Toate cele 22 de demisii ale medicilor de la Spitalul Floreasca au fost retrase, la fel și demisiile asistenților medicali. Personalul medical a primit asigurări favorabile de la Ministerul Sănătății.

———————————–

22 de medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi-au înaintat demisia, alţi nouă urmând să demisioneze în cursul zilei de joi, a anunţat un reprezentant al doctorilor de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca. Totodată, în semn de solidaritate, şi mulţi asistenţi medicali şi-au depus şi ei demisiile.

“Momentan, decizia noastră este în funcţie de ce se va întâmpla în continuare. Suntem în preaviz, cei care ne-am dat ieri demisia. Colegii care nu au apucat ieri au început azi să îşi dea demisiile în continuare. Aşteptăm să vedem noua conducere a spitalului şi vom stabili dacă vom reveni asupra deciziei sau nu. Sunt 22 de demisii ale medicilor. Am vrea să se înţeleagă că această situaţie în care am ajuns nu trebuie să continue. Dacă avem certitudinea că nu se vor perpetua lucrurile, revenim asupra deciziei. Mai sunt colegi care vor veni, sunt în concediu şi nu poţi să îţi depui demisia în concediu. Încă 9 medici. Nu vrem o negociere cu fiecare în parte, noi vrem să fim lăsaţi să ne facem treaba, să nu mai existe lipsuri care să ducă la afectarea activităţii, atât în spital cât şi în prespital, pentru că cel care are de suferit este pacientul”, a declarat medicul Gabriela Bratosin.

Bogdan Opriţa, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Floreasca îi roagă pe medicii demisionari să revină asupra deciziei pentru că departamentul are nevoie de ei. El a declarat, joi dimineaţă, că demisia managerului spitalului, Sorin Păun, nu va rezolva problemele dacă procedurile stabilite de acesta, care au dus la apariţia situaţiei, nu vor fi schimbate. El a mai spus că toţi medicii sunt acum la spital, dar că “sunt probleme juridice care trebuie lămurite – există preaviz pentru medicii demisionari sau nu există”.

“Faptul că domnul Păun a demisionat, nu va rezolva şi problemele apărute. Noul manager va trebui să ia măsuri pentru a ne putea face meseria la parametrii corecţi. Dacă proceduri care au fost stabilite de fostul manager nu vor fi schimbate, nu se va schimba situaţia de acum”, a spus coordonatorul SMURD Bucureşti. Potrivit News.ro, el a mai spus că nu au propuneri privind noul manager, pentru că aceasta nu este treaba lor, dar că aşteaptă de la acesta dialog, aşteaptă ca problemele să fie rezolvate, iar medicii să fie trataţi cu demnitate. 

Citeşte şi: Demisii în bloc la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Negocieri la Ministerul Sănătăţii, directorul spitalului a demisionat. EXCLUSIV AUDIO

Şeful UPU-SMURD a mai spus că în acestă dimineaţă toţi medicii s-au prezentat la serviciu. “Nu există motiv de neprezentare la serviciu. Toţi sunt la serviciu, unii au venit chiar din turele lor libere. Nu se pune problema ca activitatea în acestă perioadă să fie întreruptă dar, încă o dată, sunt nişte probleme juridice care trebuie lămurite – există preaviz pentru ei sau nu există. Oamenii sunt la serviciu şi, uitaţi, sunt lângă mine”, a adăugat Bogdan Opriţa.

La rândul său, unul dintre medicii demisionari, Alexandru Ciucioi, a spus că aşteaptă numirea unui nou manager interimar al spitalului şi că dacă acesta le va cere demisionarilor să rămână, atunci vor lua în calcul retragerea demisiilor. “Aşteptăm să fie numit un nou manager. Demisiile sunt depuse, iar dacă managerul consideră că are nevoie de noi şi ne cere să rămânem, o să luăm în calcul retragerea demisiilor”, a declarat medicul. El a spus că speră ca noul manager interimar să fie numit cât mai repede, aşa cum a promis ministrul Sănătăţii.

Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, şi-a înaintat demisia din funcţie, miercuri seară, în urma discuţiilor cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Ministrul a spus că în cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului, cel târziu în luna octombrie şi că Ministerul Sănatatii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca, pentru remedierea rapidă a situaţiei.

SOLUŢIE

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri seara târziu, după discuţiile pe care le-a avut cu medicii care şi-au dat demisia de la Spitalul Floreasca, că unele dintre problemele de la unitatea sanitară sunt cu adevărat grave, precizând că, cel mai probabil, joi se va lua o decizie pentru rezolvarea crizei. Managerul interimar Sorin Păun şi-a depus demisia de la conducerea Spitalului Floreasca, după întâlnirea cu ministrul Vlad Voiculescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă