15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSpitalele din Vaslui şi-au cumpărat cititoare de carduri. Cât au cheltuit

Spitalele din Vaslui şi-au cumpărat cititoare de carduri. Cât au cheltuit

Toate cele trei spitale din judeţul Vaslui şi-au cumpărat cititoare de carduri de sănătate pentru toate secţiile unităţilor medicale, achiziţiile fiind făcute de pe site-ul SEAP, iar costul mediu al unui singur aparat fiind de 200 de lei, potrivit Mediafax

Reprezentaţii celor trei unităţi medicale vasluiene cu paturi susţin că au fost achiziţionate cititoare de carduri de sănătate pentru toate secţiile şi compartimentele spitalelor, inclusiv în ambulatoriu.

“Am achiziţionat, direct de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), 48 de cititoare de carduri, pentru care s-a achitat suma de 10.602 lei (220 de lei/bucată – n.r.). Aparatele au fost repartizate pe secţii, în ambulatoriul de specialitate, în dispensarul TBC, în camerele de gardă. Urmează să stabilim, de acord cu Casa de Asigurări de Sănătate, dacă montăm şi la Unitatea de Primiri de Urgenţe, având în vedere că aici se eliberează reţete gratuite şi compensate”, a declarat, luni, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Ana Rinder.

Citește și: Nicolae Bănicioiu: Ministerul Sănătății lucrează la o lege a vaccinării

Conducerea Spitalului de Urgenţă din Bârlad afirmă că pacienţii vor avea nevoie de cardurile de sănătate sau adeverinţe, după caz, şi dacă ajung la Urgenţă, iar apoi sunt repartizaţi pe secţii.

“Cardul de sănătate reprezintă pentru spital o confirmare a serviciului medical acordat. Cardul poate fi adus şi ulterior internării, dar este absolut necesar, chiar dacă pacienţii ajung în secţii prin intermediul Compartimentului de Primiri Urgenţe”, a precizat directorul medical al Spitalului de Urgenţă din Bârlad, Gabriela Daniş.

Unitatea medicală din Bârlad a achiziţionat 37 de cititoare de carduri, pentru care a plătit 7.085 de lei, ceea ce înseamnă 191,4 lei pentru fiecare aparat.

De asemenea, Spitalul Municipal din Huşi a cumpărat 14 cititoare de carduri, repartizate în ambulatoriul de specialitate, precum şi la biroul de internări.

Din 1 mai, orice serviciu medical din pachetul de bază va fi acordat pe baza cardului de sănătate, potrivit normelor metodologice de aplicare a contractului cadru, care au intrat în vigoare la 1 aprilie. Astfel, potrivit noilor reglementări intrate în vigoare la 1 aprilie, în asistenţa medicală primară şi în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate de medicină dentară utilizarea cardului naţional de sănătate se face la momentul acordării serviciilor medicale.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialităţile clinice, cardul va fi utilizat la momentul acordării serviciilor medicale. În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se face, astfel: pentru analize de laborator, prezentarea cardului de sănatate se face la momentul recoltării probelor în punctele de recoltare proprii ale furnizoriilor de investigaţii paraclinice, iar pentru serviciile medicale paraclinice – investigaţii de radiologie, imagistică medicală, explorări funcţionale şi medicină nucleară – utilizarea cardului se face la momentul efectuării investigaţiilor.

Citește și: Vaccinurile sunt gata, medicii nu merg să le ridice

În caz de spitalizare continuă, utilizarea cardului se face la internarea și externarea din spital, cu următoarele excepții: la internare dacă este o urgenţă medico-chirurgicală și în caz de transfer de la un spital la altul.

Spitalele care la 1 mai nu vor putea valida serviciile medicale prin card, întrucât nu şi-au achiziţionat cititoare sau au alte probleme, sunt obligate să acorde consultaţii sau să interneze pacienţii care prezintă cardul de sănătate sau o adeverinţă, spunea ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul atenţionează că spitalele vor fi obligate să acorde asistenţă medicală pacienţilor care prezintă card sau adeverinţă, chiar dacă sistemul de validare nu este funcţional.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă