3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialSpune-mi cum miroşi, ca să-ţi spun ce boală ai!

Spune-mi cum miroşi, ca să-ţi spun ce boală ai!

Transpiraţia urât mirositoare – sau bromhidroza – apare de regulă la pubertate, din cauza hormonilor androgeni. Dar, în mod normal, transpiraţia unui om sănătos şi curat nu are miros, pentru că este inodoră, fiind o soluţie de apă amestecată cu electroliţi – substanţe chimice care se elimină din organism. Mirosul neplăcut apare atunci când bacteriile de la suprafaţa pielii intră în contact cu transpiraţia, igiena fiind foarte importantă.

Sunt anumite părţi ale corpului, precum picioarele, regiunea inghinală, axilele sau pliurile de sub sâni, la femei, care emană un miros mai accentuat decât altele şi necesită o îngrijire aparte. Iar în cazul în care igiena este corectă, dar mirosul neplăcut persistă, atunci trebuie făcută o vizită la medic, pentru că astfel corpul ne trasnmite anumite semnale de alarmă. Înţepător, puternic sau pur si simplu neplăcut, mirosul transmite starea noastră de sanatate, cu menţiunea că acest miros poate fi alterat după ingerarea unor medicamente sau alimente precum ceapa sau usturoiul.

Citeşte şi: VIDEO. Studiu: cum pot detecta câinii fluctuaţiile de nivel ale glicemiei la oameni

Medicii avertizează că, în cel mai rău caz, transpiratia urât mirositoare poate indica prezenţa unor tumori şi chisturi, mai ales la fel, din cauza sistemului endocrin perturbat. Astfel, o disfuncţie a glandei tiroide, precum hipertiroidia, se manifestă prin transpiraţie excesivă şi urât mirositoare. Este şi cazul sindromui de ovar polichistic, a tumorilor ovariene sau a disfuncţiilor glandelor suprarenale. De asemenea, sudoarea în exces este caracteristică bărbaţilor cu surplus de testosteron, dar şi femeilor cu exces de hormoni masculini şi celor cu dereglări ale glandei hipofize.

Există cazuri în care anumite persoane au sesizat schimbări ale mirosului altora (de pildă, al partenerului de viaţă) atunci când acestea sufereau de cancer. Explicaţia oamenilor de ştiinţă este că celulele canceroase au un metabolism distinct de cel al celulelor normale şi produc unele substanţe diferite de cele produse în mod obişnuit, acestea conferind corpului un miros distinct.

MIROSURI ALE DIVERSELOR AFECŢIUNI

Miros de acetonă – diabet

Mere stricate sau acetonă? Acest miros se „datorează” diabetului. Prin transformarea grăsimilor şi proteinelor în glucoza iau naştere corpii cetonici, care, pe lângă faptul că sunt toxici, pot duce la comă diabetică. Corpii cetonici se elimină prin urină şi transpiraţie, dând mirosul caracteristic de acetonă.

Miros de peşte – afecţiuni digestive

Mirosul persistent de peşte indică de regulă existenţa unor afecţiuni digestive, în contextul în care stomacul nu digeră complet alimentele îngurgitate. Şi acest lucru se întâmplă, de obicei, din cauza lipsei unei anumite enzime. 

Miros de amoniac – boli hepatice

Acest iz le este caracteristic celor care au ciroză. Sunt şi alte mirosi specifice diferitelor afecţiuni, precum: uremia, care emană un miros de urină, insuficienţa hepatică, care degajă un miros de sânge stricat sau de ridichi de pamant, iar mirosul de usturoi înseamnă că organismul este intoxicat cu fosfor. Alcoolicii emană un miros înţepător de mere verzi, iar respiraţia cu iz de migdale amare marchează şocul scăderii glucozei din sânge, cunoscută sub denumirea de acidoză metabolică profundă, adică temuta criză de hipoglicemie.

Unele boli infecţioase pot fi depistate după felul cum miroase respiraţia sau corpul pacientului. Oamenii de ştiinţă folosesc chiar un “nas electronic” care analizează diferite mirosuri şi poate identifica cu precizie o anumită boală. Se speră ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să fie pus în practică un test de miros pentru diagnosticarea diverselor afecţiuni.

De pildă, schizofrenia poate să confere sudorii un miros de oţet, febra tifoidă dă pielii un miros de pâine proaspătă, iar febra galbenă poate face pielea să miroasă ca o măcelărie. În schimb, pacienţii care suferă de difterie au o respiraţie cu miros dulceag, iar bolnavii de tuberculoză au o respiraţie care miroase în permanenţă a bere stătută. 

SOLUŢII

Ca remedii pentru transpiraţia urât mirositoare, medicii dermatologii recomandă spălarea frecventă cu apă şi săpun, epilarea axilelor, utilizarea antiperspirantelor şi a deodorantelor medicale, dar şi băile călduţe cu bicarbonat de sodiu. De asemenea, preparatele ce conţin uleiuri esenţiale de rozmarin şi cimbru sunt recomandate ca deodorante din plante şi pot fi utilizate ca soluţii antibacteriene pentru spălare.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă