Persoanele care au o alimentaţie bogată în grăsimi trebuie să ştie că pot oricând să dobândească o boală de ficat, iar una dintre cele mai comune este steatoza hepatică – denumită popular „ficatul gras“ –, care în primele stadii nu dă simptome evidente. Diagnosticul poate fi pus în urma unor rezultate anormale la examene de rutină, precum transaminaze crescute, sau pe baza unui aspect ecografic sugestiv.
Ficatul, cel mai mare organ al aparatului digestiv care realizează sute de funcţii vitale, se poate îmbolnăvi din cauza dereglării metabolismului, iar steatoza hepatică este cea mai des întâlnită afecţiune. Netratată, aceasta poate duce inclusiv la ciroză şi diabet de tip 2. Specialiştii spun că este vorba de o maladie caracterizată prin acumularea trigliceridelor în celulele hepatice în timpul procesului numit steatoză – reţinerea anormală a lipidelor în interiorul celulelor. Steatohepatita poate fi alcoolică sau non-alcoolică, cea din urmă fiind asociată cu un proces inflamator ce se poate complica inclusiv prin apariţia unui hepatocarcinom. De asemenea, steatoza hepatică non-alcoolică este adesea asociată cu obezitatea, toleranţa alterată la glucoză şi dislipidemia, fiind considerată manifestarea hepatică a sindromului metabolic.
Printre cauzele apariţiei bolii ficatului gras, cum i se mai spune în termeni populari, se numără stilul de viaţă haotic şi în special alimentaţia nesănătoasă, de tip fast-food. În plus, potrivit celor mai recente studii, o cauză foarte probabilă a declanşării acestei maladii este consumul de zahăr. La fel de dăunător este tabagismul şi mai ales consumul excesiv de alcool. Deşi ficatul are o mare capacitate de regenerare, expunerea constantă la substanţe toxice, cum ar fi substanţele conţinute de unele medicamente, poate determina leziuni serioase, uneori ireversibile, la nivelul celulelor hepatice.
Medicul Lăcrămioara Mitrache a explicat pentru „România liberă“ că stresul contribuie la alterarea funcționării celulelor hepatice atât funcțional, cât și metabolic. Ea susține că, după trei luni de regim alimentar echilibrat, combinat cu o medicație hepatoprotectoare, formele ușoare și moderate de steatoză se recuperează treptat.
Cum ne dăm seama că ficatul este bolnav
Manifestările steatozei hepatice sunt diverse, în funcţie de evoluţia bolii, iar printre cele mai frecvente se numără tulburările de tranzit intestinal, starea de oboseală şi slăbiciune, grea-ţă sau creşterea în greutate. În fazele mai avansate, ficatul bolnav are simptome mai evidente, precum icter – o îngălbenire a pielii sau a albului ochilor din cauza unui exces de bilirubină, un pigment gălbui –, edeme sau ascită – acumularea de lichid în cavitatea peritoneală. De asemenea, pot să apară tulburări de memorie şi dificultăţi de concentrare.
La examenul fizic, medicul poate sesiza o hepatomegalie – mărirea în dimensiuni a ficatului –, iar în cazuri mai avansate, cum este ciroza, apare şi splenomegalia – mărirea în volum a splinei. Persoanele cu afecţiuni hepatice au un nivel scăzut de trombocite, fiind vorba de o afecţiune cunoscută sub denumirea de trombocitopenie, care poate fi extrem de utilă în diagnosticarea bolilor de ficat.
Steatoza hepatică are trei stadii de evoluţie, primul având cele mai mari şanse de vindecare completă. Investigaţiile imagistice necesare pentru confirmarea diagnosticului de steatoză hepatică sunt: ecografia abdominală, tomografia computerizată (CT) sau rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Pentru evaluarea gradului fibrozei hepatice consecutive unei eventuale steato-hepatite cronice se pot folosi teste neinvazive ca Fibroscan sau Fibrotest sau chiar, în anumite cazuri, efectuarea unei biopsii hepatice.
Tratament
Prevenţia, dar şi terapia steatozei hepatice, atât a celei alcoolice, cât şi a celei nealcoolice, constă, în primul rând, într-o serie de măsuri care vizează, pe lângă tratamentul medicamentos recomandat de medic, schimbarea stilului de viaţă.
1. Dieta sănătoasă:
– oprirea consumului de alcool, în ambele forme de steatoză, inclusiv a celei nealcoolice;
– reducerea greutăţii corporale în situaţia pacienţilor supraponderali sau obezi;
– administrarea unei diete bogate în proteine, cu conţinut scăzut de grăsimi şi glucide (în special grăsimile saturate trebuie înlocuite cu cele nesaturate care se găsesc în ulei de măsline, peşte, nuci);
– consumul de cereale integrale;
– consum de fructe şi legume, pentru efectul lor antioxidant.
2. Exerciţiul fizic
– se recomandă cel puţin 30 de minute de exerciţii fizice zilnic.
3. Tratamentul medicamentos este nespecific şi include:
– medicamentele hipolipemiante, care scad nivelul de grăsimi din sânge;
– protectoarele hepatice, care ajută la conservarea celulelor hepatice, rămân viabile.
Se pot folosi fie produsele care conţin aminoacizi esenţiali, fie produse care conţin silimarină, sau alte plante cu rol protector hepatic.
