12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSTENOGRAME în dosarul traficului cu sânge de la Slobozia. Cum îşi selecta...

STENOGRAME în dosarul traficului cu sânge de la Slobozia. Cum îşi selecta pacienţii şefa Centrului de Transfuzii

Stenogramele din dosarul traficului cu sânge de la Slobozia dovedesc că medicul Cristiana Stoian, directoarea Centrului de Transfuzii Slobozia, făcuse o practică din a-i refuza pe pacienţii care aveau nevoie de sânge.

Procurorii DNA au identificat, în cadrul anchetei, şapte pacienţi ”care au decedat la intervale mai mici sa mai mari de la momentul internării, întrucât medicul Stoian Cristiana Maria a refuzat să le dea sângele solicitat sau furnizându-l în cantităţi insuficiente ori contra-cost”.

”În cadrul discuţiei din 03.10.2013, asistenta îi precizează medicului Stoian Cristiana faptul ca doctorul ,,…..,, a solicitat un flacon de sânge pentru o pacientă operată prin cezariană, cu nivelul hemoglobinei 5, de 20 ani, din localitatea …. care nu are donatori. Stoian Cristiana refuză eliberarea unităţii de sânge folosind expresia «La revedere….să-i anunţe familia»”, se arată în referatul procurorilor obţinut de corespondentul MEDIAFAX.

Probele depuse de procurori la dosar indică, de asemenea, faptul că medici de la spitalele unde erau internaţi pacienţii care aveau nevoie de transfuzii erau nevoiţi să aibă o atitudine ”umilă” în faţa şefei Centrului de Transfuzii pentru ca pacienţii lor să primească sângele care să le salveze viaţa, Cristiana Stoian având pretenţia să fie apelată personal de către medici şi ca aceştia să ceară sânge pentru pacienţii lor.

Nu în ultimul rând, Cristiana Stoian elibera flacoanele cu sânge sau plasmă pacienţilor în funcţie de relaţia sa personală cu unii medici, procurorii indicând situaţii în care bolnavi nu au primit sânge cel mai probabil pe considerentele unor relaţii defectuoase cu unii medici.

”Trebuie menţionat că în cadrul ambelor conversaţii Stoian Cristiana a aprobat eliberarea de flacoane de sânge pentru diferiţi pacienţi, dar când a sesizat faptul că medicul de la Reanimare ….. solicită acelaşi lucru , a refuzat în mod constant să elibereze flacoanele, probabil din considerentul unei relaţii personale defectuoase cu aceasta, fără a avea nici o importanţă diagnosticul pacientului care trebuia salvat şi care, în cele din urmă, a şi decedat”, mai precizează procurorii.

În funcţie de persoanele care o apelau cu solicitarea ca rudele lor să primească sânge, directoarea Centrului de Transfuzii Slobozia decidea sau nu dacă flacoanele sunt sau nu eliberate. Procurorii au identificat o situaţie în care un consilier local a apelat-o telefonic şi i-a cerut Cristianei Stoian sânge pentru soacra sa, internată în spital, solicitarea acestuia fiind aprobată ”în două minute”.

”Trebuie observat faptul că nu a solicitat date despre starea pacientei, boala acesteia, nivelul hemoglobinei, aşa cum proceda în mod normal, hotărâtor pentru decizia de a elibera sânge fiind numai faptul că bolnavul este mama unui consilier local”, mai notează anchetatorii.

Procurorii mai precizează în referatul cu propunerea de arestare preventive un caz în care medical Cristiana Stoian a refuzat să elibereze un flacon de sânge pentru un copil pe motiv că acesta era de etnie romă.

”În contrast direct cu cazul expus mai sus este situaţia din data de 30.10.2013, ora 19.23, când doctorul Stoian Cristiana-Maria este apelată de asistenta Toma Corina din cadrul Centrului de transfuzii care îi spune că au o urgenţă, respectiv chirurgul ,,….” solicită o pungă de sânge pentru o fetiţă de 13 ani supusă unei intervenţii chirurgicale şi pe care «au deschis-o şi are burta plină de sânge». Stoian Cristana, folosind expresia «Eh, na….si?», refuză eliberarea unităţii de sânge pe motiv că nu s-a stabilit nivelul hemoglobinei, dându-i indicaţii asistentei să vorbească cu aparţinătorii fetiţei şi întrebă la un moment daca «sunt de culoare sau…?», iar la răspunsul afirmativ al asistentei în sensul că aparţinătorii sunt de etnie romă, Stoian Cristiana foloseşte expresia «Ah, sunt de culoare….şi de culoare»,….ca şi când acesta ar fi fost un motiv întemeiat să nu aprobe eliberarea unităţii de sânge solicitate”, menţionează procurorii.

Anchetatorii au identificat, de asemenea, o situaţie în care acelaşi medic a refuzat eliberarea unui flacon de sânge pentru un alt copil, spunând ”lasă, că nu-i trebuie la 14 ani sânge”, iar când asistenta i-a spus că pacientul are hemoglobina 9,4, Cristiana Stoian a spus că va elibera flaconul de sânge când hemoglobina pacientului va scădea sub 7.

Totodată, procurorii reţin în documentul citat că directorul Centrului de Transfuzii Slobozia nu aproba nicio solicitare din partea medicilor fără acordul ei personal sau telefonic, deşi medicul coordonator al centrului de transfuzii nu are competenţa să decidă peste medicul curant dacă un pacient are sau nu nevoie de sânge.

În plus, practicile Cristianei Stoian erau cunoscute de mulţi dintre colaboratorii ei, în acest sens procurorii indicând o situaţie concretă.

”La data de 09.01.2014 asistenta Molea Vasilica din cadrul centrului de transfuzii este apelată de o doamnă care o întrebă dacă «a venit şi şefa?» iar la răspunsul afirmativ a lui Molea Valerica, doamna întreabă «gata, e pusă pe şpagă?…a făcut planul pe 2014?», scurta discuţie dintre cele două asistente fiind de natură a sublinia «practicile» impuse de medicul Stoian Cristiana”, mai spun procurorii.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii Parchetului Judecătoriei Slobozia menţionează şi cazurile unor bătrâni care aveau nevoie de transfuzii şi care au decedat după ce medicul Cristiana Stoian a refuzat să elibereze flacoane de sânge.

Astfel, este menţionat cazul unui bătrân în vârstă de 87 de ani, pentru care în 27 septembrie 2013 medicul a cerut sânge şi care nu avea donatori, iar fără a întreba ce diagnostic are pacientul, fosta şefă a Centrului de Transfuzii Slobozia a refuzat eliberarea flaconului de sânge, spunând: ”La revedere… să-i aducă aparţinători”.

”A doua zi , 28.09.2013, Stoian Cristiana este apelată din nou de o asistentă din cadrul Centrului de transfuzii care îi comunică faptul că doctorul ,,….,, solicită un flacon de sânge, din nou Stoian Cristiana refuzând eliberarea acestuia folosind expresia «Să vină să doneze… hai mai departe». La data de 30.10.2013, pacientul R. L. a decedat”, se mai arată în referatul procurorilor.

În acelaşi document este menţionată situaţia altei bătrâne de 78 de ani care nu avea rude şi care nu a primit sânge pentru că aşa a decis Cristiana Stoian, bătrâna murind cinci luni mai târziu. Procurorii notează şi cazul unei alte bătrâne, despre care o asistentă îi comunică în repetate rânduri Cristianei Stoian că ”e intubată (…), e vai mama ei (…), moare” şi pentru care Stoian le-a cerut asistentelor să pregătească sângele, dar să-l elibereze numai după ce medical curant al pacientei o va apela personal, bătrâna decedând a doua zi.

În 11 iulie, Judecătoria Slobozia a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a Cristianei Maria Stoian, acuzată de săvârşirea a 21 de infracţiuni, între care 18 infracţiuni de abuz în serviciu, dar şi de înşelăciune, şantaj şi organizarea activităţii transfuzionale în vederea obţinerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui şi a componentelor sangiune umane.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă