10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSTUDIU: Cromozomul Y influenţează riscul de cancer şi speranţa de viaţă a...

STUDIU: Cromozomul Y influenţează riscul de cancer şi speranţa de viaţă a bărbaţilor

Cromozomul Y ar putea avea un rol important în prelungirea vieţii şi în lupta bărbaţilor împotriva cancerului, potrivit unui studiu suedez, preluat de Mediafax.

Cercetătorii de la Universitatea din Uppsala, Suedia, au analizat date despre 1.153 de bătrâni şi au descoperit că bărbaţii care au pierdut o parte din cromozomul Y au murit cu cinci ani şi jumătate mai devreme, în medie, decât bărbaţii care nu au pierdut acea parte din cromozom.

Cercetătorii au evaluat numărul celulelor sangvine care au prezentat o pierdere a cromozomului Y din motive de îmbătrânire, folosind analize de sânge, pentru bărbaţi cu vârsta între 70 şi 84 de ani, informează bbc.com.

Bărbaţii care au prezentat o pierdere semnificativă a acestui cromozom au murit mai repede, potrivit cercetătorilor. Deteriorarea cromozomului a fost asociată cu riscul general de deces în cazul a 637 de bărbaţi din grupul studiat şi cu riscul de deces cauzat de tipuri de cancer non-sangvin în cazul a 132 de subiecţi.

Potrivit cercetătorilor, asocierea dintre pierderea cromozomului Y şi moartea prematură a fost semnificativă în momentul în care rezultatele au fost ajustate ţinând cont de vârstă şi starea de sănătate.

ADN-ul femeilor nu conţine cromozomul Y, dar prezintă doi cromozomi X.

"Mulţi cred că cromozomul Y conţine doar gene implicate în stabilirea sexului şi producţiei de spermă. De fapt, aceste gene au şi alte funcţii importante, cum ar fi un posibil rol în prevenirea apariţiei tumorilor", a declarat coautorul studiului Jan Dumanski.

Studiul a arătat că genele cromozomului Y nu au fost exprimate (efectele lor nu s-au produs, n.r) în momentul în care acesta s-a deteriorat, ceea ce înseamnă că rolul potenţial în prevenirea tumorilor ar fi putut fi redus.

Deteriorarea cromozomului Y în celulele sangvine a fost asociată cu mai multe tipuri de cancer, inclusiv tumori care nu au legătură cu sistemul circulator.

Potrivit savanţilor, acest lucru ar putea fi o consecinţă a faptului că genele cromozomului Y ar permite celulelor sangvine să ajute în procesul de supraveghere imunitară, sistemul imunitar detectând şi omorând celulele tumorale pentru a preveni cancerul.

Rezultatele studiului indică posibilitatea ca investigarea stării cromozomului Y prin intermediul unor teste sangvine să permită prezicerea riscului apariţiei cancerului la bărbaţi.

"Aceasta este o teorie interesantă, dar este nevoie de o cercetare aprofundată pentru a verifica dacă, într-adevăr, pierderea cromozomului Y ar putea fi un indicator al riscului de cancer", a declarat Julie Sharp, oncolog în cadrul organizaţiei Cancer Research. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă