10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSTUDIU: Mecanismul de răspândire a cancerului în organism, descoperit de cercetători

STUDIU: Mecanismul de răspândire a cancerului în organism, descoperit de cercetători

Mecanismul de răspândire a cancerului în organism a fost descoperit recent în cadrul unui studiu coordonat de cercetătorii de la Kings College London, care speră să obţină în curând o serie de noi tratamente de stopare a evoluţiei acestei boli, relatează Mediafax.

Studiul oamenilor de ştiinţă britanici ar putea transforma radical felul în care cancerul este tratat, întrucât a oferit o serie de indicii despre felul în care poate fi blocată "migraţia" celulelor din organism, informează dailymail.co.uk.

Cele mai multe dintre decesele cauzate de cancer nu sunt provocate de aceste tumori iniţiale, ci de tumorile secundare aflate în organe vitale, precum plămâni şi creier, şi care sunt create atunci când celulele canceroase invadează alte zone din corp.

Potrivit cercetătorilor de la Kings College London, care au colaborat cu cei de la Universitatea Cambridge şi cu cei de la Universitatea Akika din Japonia, celulele trebuie să îşi modifice starea de agregare pentru a putea să se deplaseze de-a lungul îngustelor pasaje din organism.

Astfel, legăturile dintre celule sunt slăbite, iar acestea se transformă din stare solidă într-o stare lichidă, care le permite să "invadeze" alte organe din corp.

Totodată, oamenii de ştiinţă au descoperit şi semnalul chimic care declanşează această schimbare a stării de agregare.

Prin blocarea acelui semnal, celulele pot fi solidificate, stopând astfel în mod eficient orice migraţie celulară viitoare.

Cercetătorii au înregistrat această reuşită deocamdată doar la nivelul celulelor embrionare noncanceroase, însă ei sunt încrezători că modelul se păstrează în mecanismul de răspândire a celulelor de la o tumoare primordială pentru a invada organismul.

Savanţii britanici au descoperit că o anumită moleculă, acidul lisofosfatidic (LPA), este vinovată de slăbirea legăturilor dintre celule, permiţând trecerea acestora din starea solidă într-o stare lichidă şi "curgerea" lor între ţesuturile şi organele din corp.

Prin blocarea moleculei LPA – ce poate fi realizată prin intermediul unei simple injecţii – se obţine oprirea migraţiei celulare.

Dacă acest studiu va fi folosit pentru a dezvolta un tratament anticancer eficient, atunci acesta ar putea salva peste 7 milioane de vieţi în fiecare an.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă