20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialStudiu: Medicamentul care atenuează atât durerea, cât și plăcerea

Studiu: Medicamentul care atenuează atât durerea, cât și plăcerea

Paracetamolul, care se eliberează fără reţetă, este unul dintre cele mai utilizate ­analgezice, iar dacă rezultatele studiului american vor fi confirmate ar însemna că medicamentul reduce nu numai intensitatea durerilor resimţite de pacienţi, ci şi sentimentul de plăcere al acestora. Oamenii de ştiinţă au demonstrat anterior că paracetamolul (sau acetaminofen) are mai multe efecte, nu doar reducerea durerii.

Cel mai recent studiu, publicat în revista Psychological Science, sugerează că acetaminofenul ar putea avea şi alte efecte, dincolo de uşurarea durerii, şi ar putea duce la o scădere în intensitate a reacţiilor emoţionale în general. „Pe lângă utilizarea în combaterea durerii, acetaminofenul poate fi văzut ca un medicament universal de atenuare a reacţiilor emoţionale”, a declarat Geoffrey Durso, psiholog în cadrul Ohio State University.

Durso le-a administrat celor 82 de studenţi participanţi la studiu fie 1.000 de miligrame de acetaminofen, fie o pilulă identică, dar care era de fapt un placebo. După o oră, interval în care medicamentul începea să-şi facă simţite efectele, cercetătorul le-a cerut studenţilor să se uite la o serie de 40 de fotografii. Imaginile fuseseră selectate pentru a declanşa răspunsuri emoţionale puternice, unele arătând copii grav afectaţi de malnutriţie sau copii fericiţi care se jucau cu pisici.

Studenţilor li s-a cerut să evalueze fiecare fotografie folosind o scală de la +5, pentru cea mai pozitivă imagine, până la -5, pentru cea mai negativă. După ce au văzut imaginile, studenţii s-au mai uitat o dată la fotografii şi le-au evaluat din nou, de această dată pentru a indica intensitatea reacţiei lor emoţionale în cazul fiecărei imagini, zero însemnând nici o reacţie sau una foarte slabă, iar 10 însemnând o reacţie extrem de puternică. Rezultatele au arătat că subiecţii care au luat paracetamol au avut reacţii emoţionale mai puţin intense la vederea imaginilor, adică imaginile vesele au fost percepute ca mai puţin pozitive, în timp ce cele negative au fost percepute ca mai puţin supărătoare.

Geoffrey Durso a declarat că plănuieşte să efetueze noi studii de aprofundare pentru a vedea dacă şi alte analgezice, precum ibuprofenul şi aspirina, au acelaşi efect.   

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă