19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTeatrul, armă împotriva autismului și sindromului Down

Teatrul, armă împotriva autismului și sindromului Down

La cele două cercuri de teatru deschise la Palatul Copiilor din Constanţa sunt înscrişi peste 135 de copii. Unii vin doar ca să-şi depăşească timiditatea şi reuşesc foarte repede să se descurce, să intre cu uşurinţă în pielea personajelor preferate. Cei care sunt foarte talentaţi sunt selectaţi pentru grupele de performanţă.

Se lucrează foarte mult pe tehnica vorbirii, de asemenea se exersează tehnica expresivităţii verbale şi corporale. Elevii au ca temă, în afara exerciţiilor de dicţie, să meargă în sălile de teatru şi să citească.

„Încercăm să le deschidem orizontul şi să le dezvoltăm gândirea creativă. Îi educăm pentru a deveni spectatori pentru instituţiile noastre de cultură”, subliniază dascălii îndrumători.

„Fericiţi că fac teatru“

Printre cursanți sunt și 30 de copii cu dizabilităţi care învaţă actoria.

Prin darurile sale, arta teatrală reuseste sa îi înveţe pe autiști sau pe cei care se confruntă cu sindromul Down să comunice, să socializeze, să se (re)descopere. „Încercăm să pătrundem uşor uşor în lumea lor şi să le dezvoltăm imaginaţia. Exersând, ei învaţă mai -bine. Lucrăm mai puţin pe partea de învăţare a textului şi de reproducere a acestuia, pentru că este foarte greu. Ne bazăm mai mult pe mişcare şi pe expresivitate corporală”, spune profesorul de artă teatrală şi directorul-adjunct al instituţiei, Roxana Mitan.

Pas către normalitate

„Se vede o evoluţie. În primul rând sunt mult mai deschişi de când vin aici, sunt fericiţi că fac teatru. Primesc cu bucurie ceea ce lucrăm cu ei. Şi pentru noi este o mare bucurie să îi vedem fericiţi. Dacă depăşeşti barierele dintre copiii normali și copiii cu dizabilităţi se lucrează uşor. Important este să îţi doreşti să lucrezi cu ei“. Roxana Mitan.

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă