20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialTeste pentru depistarea trombofiliei la femeile gravide, din iunie, la SUUB

Teste pentru depistarea trombofiliei la femeile gravide, din iunie, la SUUB

Femeile însărcinate vor beneficia din iunie de teste pentru depistarea trombofiliei, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), potrivit Mediafax. Testarea face parte dintr-un proiect norvegian, întrucât aproape jumătate dintre femeile care au născut în spital au fost depistate cu această afecţiune sau alte boli hematologice.

Prezent la lansarea proiectului, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a spus că în curând vor fi încheiate lucrările de reabilitare la maternitatea SUUB.

“În scurt timp va fi finalizată şi maternitatea de la Spitalul Universitar. Vorbim de Pantelimon si Universitar care sunt practic printre cele mai mari maternităţi din ţară. Sunt foarte multe cazuri dificile pe care aceste spitale le preiau din judeţele limitrofe Bucureştiului şi nu numai. Doar în acest mod poţi să combaţi problemele pe care le avem la nivelul de mortalitate infantilă, unde încă România e pe unul din locurile fruntaşe”, a spus Bănicioiu.

Buget total de 1.700.000 de euro

Din totalul celor 3.416 de paciente care au născut într-un an la Spitalul Universitar, 734 au fost depistate cu trombofilie şi peste 1.000 cu alte boli hematologice asociate sarcinii, a declarat, joi, medicul Monica Cîrstoiu, managerul proiectului “Îmbunătăţirea serviciilor de sănătate în sarcina cu risc crescut, naşterea prematură şi boli hematologice”, care se va desfăşura până la sfârşitul lunii aprilie 2016 la SUUB.

Citește și: Cluj: Medicii inițiază un program pilot de screening pentru cancerul la sân

Bugetul total al proiectului este de aproximativ 1.700.000 euro, din care 85 la sută sunt asiguraţi din fonduri norvegiene şi restul de la bugetul de stat, în cadrul Programului RO19 “Iniţiative în sănătatea publică”, gestionat de Ministerul Sănătăţii.

Grantul primit va fi utilizat pentru achiziţionarea de echipamente medicale şi de laborator performante, pentru achiziţionarea de reactivi şi pentru reamenajarea unor spaţii dedicate îngrijirilor medicale.

Astfel, pacientele de la SUUB cu sarcină de risc crescut vor beneficia de investigaţii medicale cu echipamente moderne şi de teste de biologie moleculară gratuite pentru depistarea şi confirmarea factorilor de risc genetic pentru trombofilie.

În plus, o parte din finanţare va fi utilizată pentru extinderea şi modernizarea secţiei de neonatologie şi a Unităţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi.

Citește și: Arad: Program de screening pentru depistarea malformațiilor cardiace la nou-născuți

Cea de-a treia componentă a proiectului o reprezintă finanţarea introducerii de noi teste genetice foarte utile în diagnosticul şi monitorizarea evoluţiei bolilor maligne de sânge.

Monica Cîrstoiu a explicat că, în clinica de obstetrică-ginecologie pe care o conduce, a avut gravide tratate cu citostatice pe durata sarcinii, iar copilul s-a născut în siguranţă.

“Prin acest proiect, toate gravidele vor beneficia de aceste teste, condiţa este prezentarea la SUUB. Orice pacientă indiferent că este monitorizată în Bucureşti sau în ţară, orice gravidă va putea beneficia de aceste teste dacă se va prezenta la SUUB. Oferim acces persoanelor defavorizate, întrucât testele sunt foarte scumpe”, a spus şefa secţiei de obstetrică-ginecologie.

Ea a mai spus că se doreşte, în cadrul proiectului, aducerea în spital a dispozitivului Odon, pentru prevenirea complicaţiilor la naşterea dificilă. 

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă